Aceştia vor abandona cariera sportivă şi se vor axa exclusiv pe antrenorat. "Am fost contactat acum două săptămâni şi m-au convins rapid, iar azi (n.r. vineri) ne-am înţeles. Am semnat un contract valabil pe trei sezoane şi jumătate", a spus pentru agenţia NewsIn Nae, care se va ocupa de pregătirea portarilor.
Nae (35 de ani) a jucat în cariera sa pentru Steaua, FC Naţional, FC Braşov sau Rocar, în timp ce Caramarin (32 de ani) a trecut pe la Sportul Studenţesc, FC Naţional şi FC Timişoara.
De asemenea, oficialii ialomiţeni sunt în discuţii şi pentru aducerea unui preparator fizic, după ce Dan Petrescu a plecat de la echipă cu întregul său staff.