Sâmbătă, 7 iulie, la ora 8.50, precizează surse din cadrul IPJ Brăila, o tânără de 22 de ani, originară din comuna Piscu, judeţul Galaţi, a reclamat la Poliţie că, în jurul orei 8.00, în timp ce se afla pe strada Siretului din localitatea Corbu Vechi, judeţul Brăila, a fost ameninţată cu pistolul de un localnic.
Imediat, poliţişti de la Secţia 1 de Poliţie Rurală Brăila şi lucrători ai Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase (AEST) din cadrul IPJ au demarat cercetări specifice, stabilind că autorul este un tânăr de 25 de ani, din localitatea Corbu Vechi.
Pe fondul unui conflict mai vechi, acesta a ameninţat-o pe gălăţeancă, pe stradă, cu un pistol neletal (dar făcând parte din categoria celor supuse autorizării). Din veificările efectuate, a rezultat că tânărul nu este autorizat să deţină, să poarte sau să folosească arme letale sau neletale, iar pistolul folosit nu este înregistrat la Poliţie, urmând a se stabili cu exactitate provenienţa armei.
Suspectului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de port fără drept de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, iar pistolul a fost ridicat de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.