Această furtună geomagnetică a avut gradul unu, cel mai mic nivel pe o scară de la unu la cinci. Nu a provocat decât perturbaţii mici de echipamente electrice şi de comunicaţii, câteva avioane schimbându-şi itinerariul, au declarat oficialii agenţiei americane responsabilă cu studiul atmosferei şi al oceanelor (NOAA).
Cu toate acestea, furtuna s-a înrăutăţit în timpul nopţii de joi spre vineri, gradul ei fiind actualizat la trei ("puternic"), a declarat Bob Rutledge, membru NOAA.
"Suntem, în cele din urmă, în prezenţa unei furtuni mult mai puternice decât ne aşteptam", a declarat el vineri, adăugând că "în termeni de durată şi intensitate, acesta este cea mai puternică furtună solară începând cu anul 2004".
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.