Prima mare furtună a sezonului în Europa de nord a provocat cel puţin 16 morţi, printre care şi o adolescentă, şi a întrerupt alimentarea cu electricitate a peste 535.000 de case.
În Marea Britanie, o adolescentă în vârstă de 17 ani, surprinsă în somn în casa sa din prefabricate, şi un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, blocat în maşina sa, au murit după căderea unui copac.
Corpul unui bărbat şi al unei femei au fost apoi descoperite în cursul după-amiezii în dărămâturile a trei case care s-au prăbuşit din cauza unei explozii cauzate de spargerea unei conducte de gaz avariată de furtună.
Un băiat în vârstă de 14 ani era dat dispărut în Sussex după ce a fost luat de curenţi duminică după-amiază în timp ce se juca în valuri cu prietenii.
În Danemarca, un bărbat a fost ucis de o cărămidă proiectată în momentul prăbuşirii unui imobil la 60 de kilometri nord-vest de Copenhaga. Majoritatea trenurilor daneze au fost oprite şi aproape 500 de pasageri erau blocaţi în interiorul a 35 de avioane pe aeroportul internaţional din Copenhaga din cauza rafalelor puternice de vânt care împiedicau instalarea pasarelelor pentru a permite debarcarea.
În Germania, o soferiţă, un bărbat în vârstă de 39 de ani şi un copil au murit în accidente de maşină cauzate de căderea arborilor la Gelsenkirchen, în vest, şi în Saxonia Inferioară (nord-vest). Doi copii au fost de asemenea răniţi.
În Franţa, o femeie în vârstă de 47 de ani a fost luată luni dimineaţă de valuri la Belle-Ile (vest) iar corpul său a fost descoperit pe o plajă câteva ore mai târziu.