Ieri dimineaţă, în apropierea localităţii Filipeşti, un echipaj din cadrul Detaşamentului 3 Jandarmerie a depistat în flagrant un bărbat care transporta produs petrolier furat. Gazolina provenea de la o societate de profil. Jandarmii l-au surprins pe cel în cauză, Marcel U., în vârstă de 39 ani, domiciliat în judeţul Brăila, pe un drum petrolier aflat în apropiere de Filipeşti. "Acesta avea în autoturismul pe care îl conducea cantitatea de aproximativ 200 l produs petrolier cu miros specific de gazolină. Produsul era depozitat într-un butoi din tablă, în capacitate de 200 l", a precizat plt. maj. Sorin Neftode din cadrul Jandarmeriei Brăila. Din verificările făcute, jandarmii au constatat că suspectul a sustras întreaga cantitate din incinta Parcului de Gaze aparţinând unei societăţi comerciale, aflată în zona respectivă. Jandarmii brăileni i-au întocmit bărbatului actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, care au fost înaintate lucrătorilor din cadrul Poliţiei Ianca, în vederea continuării cercetărilor.