Mergi la conţinutul principal

Furt de gaze naturale, la un imobil de pe strada Rahova

Joi, la orele 16.30, un angajat al societăţii "Distrigaz" a sesizat la Poliţia Municipiului faptul că, în timp ce efectua serviciul de control pe raza municipiului, a constatat că la un imobil, de pe Rahova, se sustrag gaze naturale. "La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care a constatat că cele sesizate se confirmă. În cutia post reglare-măsurare, montată la stradă, în dreptul peretelui construcţiei, de la imobilul respectiv, au fost găsite două contoare aferente branşamentelor pentru imobilul în cauză şi pentru cel învecinat", se precizează în comunicatul remis de Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Robinetul primului branşament, precizează poliţiştii, a fost găsit în poziţia deschis, imobilul fiind alimentat cu gaze din reţeaua de distribuţie.
Faţă de brăileanca, de 47 de ani, care locuia la imobilul respectiv a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, valoarea prejudiciului urmând să fie stabilită.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro