Furt de 123.000 lei la ANIF Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Furt de 123.000 lei la ANIF Brăila

Doi dintre autorii unui important furt comis la o staţie de pompare ANIF în urmă cu aproape doi ani au fost trimişi în judecată, prejudiciul estimat în luna noiembrie 2013 (şi nerecuperat) fiind de 123.500 lei.
Marius Alin Momescu, 25 de ani, de profesie mecanic auto şi Ionuţ Toader, de 26 de ani, recidivist cu o "coadă" de 418 zile de închisoare, au fost cercetaţi şi trimişi în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, care s-au ocupat de caz, au dispus disjungerea cercetărilor în ceea ce-l priveşte pe al treilea participant la furt, George Mădălin Matei, care nu s-a mai prezentat la poliţie pentru a fi audiat, stabilindu-se că este plecat de ceva timp în străinătate. De altfel, şi Toader este plecat în străinătate, neputând fi audiat în calitate de inculpat.

Hoţii s-au ascuns într-un lan de porumb

Potrivit dosarului penal, în după-amiaza zilei de 22 noiembrie 2013, Marius Alin Momescu, Ionuţ Toader şi George Mădălin Matei s-au deplasat cu autoturismul Opel Astra B-09-BFO, împrumutat de la un prieten, la o staţie de pompare (SPP) aparţinând SC ANIF SA Brăila, amplasată în vecinătatea satului Cuza Vodă. Hoţii intenţionau să sustragă componente metalice ale staţiei, pe care să le vândă apoi la un centru de achiziţii. În acest scop, cei trei încărcaseră în autoturism trei tuburi de oxigen, o butelie de gaz, precum şi dispozitive de tăiere a metalului.
Odată ajunşi la SPP 19 Cuza Vodă, Momescu, Toader şi Matei au tăiat porţiuni dintr-un bazin hidrofor, pe care le-au încărcat în autoturism. În acceaşi zi, au vândut metalul rezultat la un centru de achiziţii din municipiul Brăila, contra sumei de 270 lei.
A doua zi dimineaţă, hoţii au revenit la staţia de pompare de la Cuza Vodă şi s-au apucat să taie porţiuni din bazinul hidrofor. La un moment dat, au văzut o maşină de poliţie şi, panicaţi, au abandonat "prada", au urcat în autoturism, luând cu ei dispozitivele de tăiere, şi au demarat în trombă. După 250 de metri parcurşi, răufăcătorii au ascuns maşina într-un stufăriş, lângă digul din zonă, au luat numerele de înmatriculare cu ei (!) şi au fugit pe câmp, către localitatea Stupina, pentru a scăpa de oamenii legii.
"Pe parcursul urmăririi, poliţiştii au cerut sprijinul Secţiei de Poliţie Rurală Măicăneşti, Vrancea, care au transmis faptul că au urmărit suspecţii până într-o zonă situată în extravilanul satului Cuza Vodă, unde au intrat într-o cultură de porumb, fiind imposibilă continuarea căutării", precizează procurorul de caz.
Poliţiştii au tractat autoturismul pe care hoţii îl abandonaseră în stufăriş, lângă dig, până la sediul ANIF - Punct de lucru Cuza Vodă. Ulterior, acesta a fost predat proprietarului de drept, care nu participase în vreun fel la furtul de la staţia de pompare şi nici nu avusese habar de "isprăvile" inculpaţilor. De altfel, Momescu îi ceruse proprietarului autoturismul ca să meargă în vizită la bunica din satul Cuza Vodă, comuna Salcia Tudor, nicidecum la furat.
Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) - Filiala Brăila s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 123.500 lei, prejudiciul cauzat de cei trei tineri care au făcut bucăţi bazinul hidrofor. ANIF a mai comunicat că hidroforul de la SPP 19 Cuza Vodă se afla în stare de conservare.
Dosarul penal a fost trimis spre soluţionare instanţei de fond a Judecătoriei Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro