Mergi la conţinutul principal

A furat o drujbă din hypermarket

Fapta a fost comisă la data de 23 decembrie 2009, când Bogdan R. (20 de ani) a profitat de neatenţia personalului de serviciu. Cauza, aflată în evidenţe cu autori necunoscuţi, a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere de începere a urmăririi penale faţă de tânăr, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspectului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro