A furat lenjerie pentru corp de peste 1.000 lei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

A furat lenjerie pentru corp de peste 1.000 lei

Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale l-au identificat pe un minor, în vârstă de 17 ani, din Brăila, acuzat de furt de lenjerie de corp. În zilele de 4 martie şi 6 mai, acesta ar fi sustras 121 articole din două magazine din municipiu. Prejudiciul cauzat este de 1.107 lei. Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal în care se continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro