Fundatiile fantoma ale cladirilor incepute inainte de '89 bintuie si acum orasul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fundatiile fantoma ale cladirilor incepute inainte de '89 bintuie si acum orasul

In Braila, probabil, ca in multe alte orase din tara, schimbarile aduse dupa 1989 au facut sa ramina in voia sortii multe blocuri carora li s-au turnat fundatiile. Printre locatiile din orasul nostru unde se pot gasi aceste cladiri ramase la stadiul de fundatie se numara, de exemplu, strada Baraganului nr. 1, soseaua Buzaului in apropierea magazinului "Billa", strada Republicii, in spatele blocului 3A. Exista programe de investitii pentru aceste zone, dupa cum sustine arhitectul sef adjunct Toia Marinel, dar pentru fiecare locatie in parte este necesara o dezbatere in Consiliul Local Municipal, prin care se hotaraste destinatia fiecarei locatii.

Pe strada Baraganului ar putea fi construita o gradinita

In locul respectiv au fost turnate fundatiile unei gradinite inca din perioada de dinainte de 1989. In prezent, locul a devenit o groapa de gunoi linga care a fost construit un parc unde se joaca copiii de la o scoala din apropiere.
"Noi vom incerca sa facem ceva cu acel loc. Avem foarte multe cereri de la gradinitele care functioneaza in prezent la parterul unor blocuri din Braila. Pina in anul 2008 toate aceste institutii trebuie sa functioneze in locuri special amenajate. In opinia noastra, acel loc s-ar preta cel mai bine pentru constructia unei gradinite, dar cel care decide modul in care se va folosi acel teren este Consiliul Local Municipal", a declarat Marinel Toia, arhitect sef adjunct in Primaria Braila.

Fundatiile de soseaua Buzaului au fost scoase la licitatie

Pe soseaua Buzaului, exista la fel niste fundatii turnate cu aproape 17-18 ani in urma care zac, deocamdata, fara perspective. Acestea au fost date la inceputul anilor 90 armatei care insa nu a realizat nici o constructie.
"Conform planului de sistematizare a Brailei, aprobat inainte de 1989, pe locul respectiv trebuia construit blocul B20, dar dupa 1989 nu au mai fost fonduri. Terenul respectiv a fost dat armatei, dar armata nu a facut nimic. Dupa mai multi ani, in urma unor cereri care au fost facute, terenul respectiv a fost inapoiat Primariei, care a organizat o licitatie pentru vinzarea acelui loc. Deocamdata nu s-a prezentat nimeni, asa ca nu putem face altceva decit sa asteptam", a mai precizat Toia.
In privinta fundatiilor existente pe strada Republicii, Primaria nu poate face mare lucru deoarece blocul respectiv a fost construit de catre firma "Concivia", care in urma unui imprumut facut la o banca, a demarat constructia blocului 3A. Fundatiile din spatele lui nu au fost obiect de utilitate publica, dar faceau parte din acel bloc, a tinut sa mai precizeze adjunctul arhitectului sef, Marian Toia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro