Funcţionarii se pregătesc de proteste | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Funcţionarii se pregătesc de proteste

Funcţionarii publici ai Primăriei Brăila se pregătesc pentru proteste, aşa cum a anunţat structura federativă la nivel central "SED LEX". Acestea vor fi organizate, cel mai probabil, în cursul lunii aprilie. Liderul local al Sindicatului Administraţiei Locale al Salariaţilor Primăriei, Ionuţ Bardaş, a confirmat pregătirile pentru viitoarele acţiuni, dar a precizat că, deocamdată, nu a fost stabilit calendarul derulării acestora. "Debutanţii , asistenţii şi, mai nou, chiar şi consilierii cu grad III au salariul de încadrare minimul pe economie. Practic, din 2009 avem cam aceleaşi salarii, iar în cazul celor mai mulţi funcţionari, acestea sunt foarte mici. De aceea revendicările pe care le susţinem ţin de realizarea unei grile de salarizare unice, de eliminarea inechităţilor între categoriile de funcţionari, reorganizarea regimului de acordare a sporurilor, precum şi de reintroducerea celui de al 13-lea salariu şi a primei de vacanţă", a explicat sursa citată.
De altfel, şi primarul municipiului, Aurel Simionescu, a recunoscut că se impune implementarea unei grile de salarizare unice: "Discuţiile la care am participat eu la nivel naţional au fost legate de dorinţa de salarizare mai bună şi de o lege a salarizării, de un angajament al domnului Liviu Pop, ministrul pentru Dialog Social, care a promis că va discuta şi că va duce la Guvern problema, pentru găsirea unei soluţii. Şi de dorinţa ca această soluţie să fie găsită foarte repede. Acest lucru este greu să se întâmple. Le-am spus şi atunci că nu se poate. E adevărat, este nevoie de o altă grilă de salarizare, de un alt salariu pentru funcţionarii din administraţia publică şi nu numai, dar lucrurile astea au o procedură şi un anumit mod de abordare. Mă rog, ăsta este rostul sindicatelor să se manifeste într-un astfel de format. Dar încă o dată, noi am mai avut astfel de situaţii, a fost grevă japoneză, deci fără întreruperea activităţii. Eu am spus că nu putem face grevă generală, pentru că sunt servicii care trebuiesc asigurate cetăţenilor. (...) La Brăila am avut înţelegere întotdeauna". De asemenea, sursa citată a subliniat că, din punctul său de vedere, nu greva în sine soluţionează problemele salariaţilor din administraţia locală, ci negocierile între angajator şi sindicat, punându-se în balanţă ce se doreşte şi ce este posibil a se realiza în domeniul funcţiei publice.
O statistică la nivel naţional arată că, după majorarea salariului minim pe economie din iulie anul curent, aproape 57% dintre funcţionari vor avea salariul de încadrare la nivelul minimului pe economie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro