Frunda amendează legile Guvernului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Frunda amendează legile Guvernului

Preşedintele Comisiei pentru drepturile omului din Senat, Gyorgy Frunda (UDMR), a depus amendamente pe legile pe care Guvernul îşi va angaja răspunderea, cel mai important vizând propunerea de îngheţare a pensiilor până la 31 decembrie 2011, în locul reducerii cu 15%, considerată neconstituţională.
Potrivit unui comunicat de presă remis vineri NewsIn, Frunda a amendat cele două proiecte de lege asupra cărora Guvernul îşi angajează răspunderea luni, anume proiectul de lege privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi, respectiv, proiectul de lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. "Astfel, referitor la proiectul care vizează recalcularea pensiilor speciale, senatorul Gyorgy Frunda propune îngheţarea pensiilor până la 31 decembrie 2011, întrucât consideră că prin această măsură s-ar economisi mai mult decât dacă s-ar adopta proiectul de lege propus de Guvern, fapt care ar genera numeroase acţiuni în justiţie soluţionate în favoarea pensionarilor", se menţionează în comunicat.
În opinia iniţiatorului amendamentului, diminuarea pensiei, care reprezintă un drept "de proprietate", nu poate fi realizată nici măcar în condiţiile prevăzute de articolul 53 din Constituţie referitor la restrângerea unor drepturi sau libertăţi. "Mai mult decât atât, adoptarea unei asemenea reglementari s-ar traduce prin instituţia naţionalizării sau cea a exproprierii, ceea ce nu este normal într-un stat de drept şi ar fi total neconstituţională încălcându-se principiul respectării dreptului de proprietate, principiul dreptului câştigat, precum cel al neretroactivităţii legii", se mai explică în comunicatul de presă.
"Dimpotrivă, alineatul 1 al articolului 44 din Constituţie garantează dreptul de proprietate, iar potrivit articolului 14 din Convenţia pentru interzicerea discriminării şi articolului 1 din Protocolul 1 referitor la protecţia proprietăţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Buchen versus Cehia, susţine faptul că «noţiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la pensie şi, evident, dreptul la salariu sunt asimilate dreptului de proprietate». După cum se poate observa, atât Constituţia României cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului garantează un drept de proprietate. În cazul acestui proiect, pensia, după cum reiese din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, este asimilată dreptului de proprietate", argumentează Frunda.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro