Frumuseţea şi sănătatea se păstrează la... rece! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Frumuseţea şi sănătatea se păstrează la... rece!

Ce femeie nu-şi doreşte să scape de celulită într-un timp foarte scurt şi fără a depune prea mult efort fizic? Ce femeie nu-şi doreşte să pară cu câţiva ani mai tânără decât vârsta din buletin, iar tenul şi abdomenul să nu o dea de gol? Să scape de migrene, tulburări de somn, nevroze, obezitate ori chiar de dermatite, folosind un singur "tratament" pentru toate acestea? Pentru cei şi cele care s-au regăsit în cele scrise mai sus, vă informăm că există un loc chiar la noi, în Brăila, unde toate acestea pot fi rezolvate doar făcându-vă abonament! Criosaună, crioterapie localizată şi roll massage, toate concentrate într-un singur centru spa: "Chambers", situat pe Calea Călăraşilor, nr. 56, între Farmacia Iris şi Banca ING, în apropierea Pieţei Concordiei!
Crioterapia sau terapia prin frig a devenit foarte populară în ultima perioadă. Aerocrioterapia este o ramură a crioterapiei şi constă în răcirea simultană a întregii suprafeţe a corpului uman în mediul gazos, cu temperatura extrem de scăzută. Aerocrioterapia este cunoscută mai mult sub denumirea de criosaună, opusul unei saune convenţionale. Organismul este expus pentru scurt timp, între 1 şi 3 minute, la o temperatură cuprinsă între -120 grade Celsius şi -180 grade Celsius. În ciuda valorilor extrem de scăzute, corpul nu îngheaţă, deoarece aerul din criosaună este foarte uscat. În aer umed, această temperatură ar fi, cu siguranţă, inacceptabilă pentru organism. Şocul termic scurt şi controlat ajută organismul să-şi regăsească echilibrul, elimină stresul şi consecinţele sale, reduce celulita şi greutatea corporală. După criosaună, se poate obţine o regenerare naturală a celulelor, adică un organism mai tânăr, se stimulează sistemul imunitar şi se reglează activitatea hormonală şi metabolismul.
În timpul procedurilor, organismul generează endorfine, supranumite "hormonul fericirii", ceea ce asigură întregului corp o stare tonică, o stare de bine, ce durează în timp.
Criosauna are şi efecte curative. Este o cale rapidă de tratament şi recuperare după traumatismele sportive, dar şi de refacere rapidă a capacităţilor sportive după efort prelungit.

Roll massage, război declarat celulitei

Chambers Brăila are în dotare şi un roll massage, un aparat dotat cu o lampă colagen şi o lampă pentru cromoterapie. Acesta poartă denumirea de "Roll Magic", tocmai în ideea că celulita dispare ca prin magie şi fără prea mult efort, arde grăsimea stocată şi stimulează sistemul circulator şi limfatic.

Crio facial, tratament anti-îmbătrânire

Crio facial sau "beauty freeze", aşa cum este cunoscut în străinătate, este considerat cel mai nou truc anti-îmbătrânire conceput special pentru menţinerea tinereţii şi frumuseţii naturale a pielii şi care conferă un lifting instant, total neinvaziv şi nu necesită o perioadă de recuperare post-tratament.
Tehnologia valorifică puterea "frigului" în mod controlat pentru a obţine beneficii în materie de regenerare şi vindecare a pielii. Crio facial aplică aburii răcoroşi cu scopul de a stimula regenerarea celulară la nivelul tenului şi producţia de elastină şi colagen, de a uniformiza culoarea tenului prin producerea petelor pigmentate, de a reduce ridurile adânci şi a le elimina pe cele fine. De asemenea, acţionează şi vindecă pielea afectată de pete roşiatice, rămase în urma acneei, reduce cuperoza şi rozaceea, micşorează porii şi tratează dermatita atopică.
Aburii răcoroşi răcesc pielea până la 3-5 grade pentru câteva secunde, provocând astfel epiderma să îşi reînnoiască fiecare celulă, reducând astfel vârsta biologică a tenului. Tratamentul este unul total neinvaziv şi nu conţine nicio substanţă străină corpului.

Scapi de durere prin crioterapie locală

Crioterapia locală acţionează ca o anestezie, luându-ţi durerea. Terapia prin răcire este o soluţie sigură şi eficientă pentru calmarea durerii provocate de entorse, lovituri, întinderi musculare, adică a celor survenite de cele mai multe ori în urma unor traumatisme. Răcirea unei leziuni scade temperatura pielii şi a ţesutului subcutanat, acţinând asemenea unui anestezic local.
Crioterapia presupune aplicarea unor substanţe reci pe ţesuturile corpului şi are drept efecte analgezia locală, scăderea procesului inflamator, dar şi refacerea sportivă în urma antrenamentelor.
"Chambers" Brăila le are pe toate: criosaună, roll massage, crio facial şi crioterapie locală! "Suntem încântaţi să vă prezentăm primul centru de terapii pentru corp şi minte din Brăila! Am conceput «Chambers» din dorinţa de a dărui strălucire sufletului, frumuseţe şi relaxare corpului pentru ziua de azi, de mâine şi de mai târziu!", a declarat Luiza Burlacu, manager "Chambers" Brăila.

Oferte speciale de sărbători

Pentru că tot suntem în ajunul Sărbătorilor de Iarnă, "Chambers" Brăila vă aşteaptă cu preţuri promoţionale la abonamente! Acestea sunt accesibile şi avantajoase, iar mai multe detalii puteţi afla de pe pagina oficială "Chambers".
Programul este de luni până vineri, de la ora 11.00 la ora 19.00, iar sâmbătă de la 10.00 la 14.00

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro