Frumos şi civilizat, în cartierul Hipodrom | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Frumos şi civilizat, în cartierul Hipodrom

* printr-o investiție de 1,9 milioane de lei, un perimetru generos din zona mai multor blocuri a fost reabilitat, schimbându-și astfel înfățișarea în bine

 

 

 

 

Construit în anii '60, Hipodromul era cea mai selectă şi râvnită zonă rezidenţială a Brăilei, cu alei generoase, spaţii verzi imense, flori şi linişte deplină. Frontoanele şi faţadele  blocurilor, fiecare cu altă arhitectură /culoare şi placate cu milioane de plăcuţe ceramice, pereţii exteriori din sticlă, lucrările de artă monumentală (mozaicurile reprezentând specificul zonei de baltă a Brăilei), dar şi turnurile unicat , au făcut celebru în toată ţara acest cartier pentru care arhitecţii, proiectanţii şi constructorii au primit Premiul de Stat al Uniunii Arhitecţilor  din România.

Au trecut anii, iar patina timpului, dar şi atitudinea reprobabilă a diferiţilor rezidenţi, au influenţat negativ aspectul unor zone sau blocuri. S-a ajuns, astfel, la tot felul de împrejmuiri inestetice, cu bălării, gunoaie, vechituri, coteţe etc, etc. Cărora, de câţiva ani, Primăria le-a declarat război şi acţionează în continuare pentru revenirea la o stare de normalitate în tot cartierul. Recent, a fost finalizat un proiect care a avut ca scop “Modernizarea , reutilizarea şi refuncţionalizarea terenurilor şi suprafeţelor degradate –vacante sau neutilizate”.  S-a urmărit ca spaţiul urban să capete noi valenţe, prin aspect şi dotări moderne, cu amenajări care să creeze maximum de confort şi plăcere celor care locuiesc sau trec pe aici. Elocvente în acest sens sunt perimetrele din zona blocului C-5 (Aleea Trandafirilor) şi între blocurile A-7 – A-9, Str. Pietăţii, în apropierea rondoului de la linia de autobuze nr. 2. Amintitul proiect a costat în total 1.911.079 lei, iar proiectanţii, arhitecţii şi constructorii  (care merită toată apreciarea) au avut de “pus în operă” o paletă largă de dotări: rulouri de gazon pe 3700 mp şi plantarea a 134 arbuşti ornamentali, cu diverse specii de foioase şi conifere; 186 ml de gard viu din tuia. Ideile specialiştilor în arhitectură peisageră s-au concretizat şi într-o suprafaţă de 186 mp cu zeci de plante decorative şi diverse specii de arbuşti. De asemenea, tot ce înseamnă zonă verde şi ce s-a plantat beneficiază de o instalaţie de irigat prin picurare, iar beneficiarii celor două parcuri au deja  la dispoziţie 265 mp alei pietonale pavate ireproşabil cu piatră naturală, nu cu asfalt; 19 bănci (trainice, cu un design plăcut şi ergonomice), plus coşurile de gunoi aferente; 20 de stâlpi noi de iluminat; 7 camere de supraveghere video. Şi, nu în ultimul rând, copiii se bucură de două locuri de joacă moderne, cu tartan  şi funcţionale; chiar şi de o ambarcaţiune cu tricolor la catarg. Iar faptul că investiţiile amintite se păstrează şi folosesc civilizat întărește conceptul potrivit căruia “frumosul civilizează şi educă!”.

Dar  cum la noi, la români, mereu e loc de mai bine, se poate observa că lângă locul de joacă dintre blocurile A7-A9, s-au creat cărări peste gazonul pus cu cheltuială şi efort, iar chiar la intrarea în părculeţ un teren viran neamenajat a căpătat destinaţia de parcare auto.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro