Frumoasa toamnă din Bărăgan! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Frumoasa toamnă din Bărăgan!

Ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică "Să iubim natura" cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.

 

A venit toamna și odată cu ea peisajul se schimbă, vremea se răcește din ce în ce mai mult și parcă iarna vrea să ne arate că este aproape, majoritatea păsărilor au plecat iar unele dintre ele parcă ar mai sta un pic, parcă ar ține toamna pentru ele, dar și pentru noi, așa ca să ne bucurăm de natură.

Am plecat la aer curat, cum zic eu, duminică, după păsări, pe traseul meu favorit și pe o vreme un pic mohorâtă, dar cum nu ieșisem cu o săptămână în urmă am plecat fără să îmi pese.

Sunt un optimist și un norocos când vine vorba de păsări sălbatice, așa că am mers cu inima deschisă și cu speranța că voi vedea și data asta ceva noutăți și chiar așa a fost.

Prima oprire a fost la Balta Seaca, de data asta un pic mai săracă în păsări rare, dar cu multe exemplare de pescăruși și rațe. Am stat vreo oră și jumătate și am sperat să apară ceva nou, dar aici nimic deosebit, poate doar liniștea pe care o găsesc mereu în acest loc pare un colț de rai, un loc unde aș sta cu zilele departe de oamenii din oraș.

Am plecat spre Comăneasca, aici nu am mai mers de peste o lună deoarece se execută lucrări de decolmatare a canalelor principale și au tras apa în proporție de 99% de pe canale, deci păsări...

Totuși, dacă nu am ajuns de ceva vreme am zis să văd dacă din întâmplare prind vreo specie deosebită, nu de baltă, dar vreo specie de răpitoare sau ceva ce migrează spre alte zone.

Pescăruși râzători, stârci cenușii, pițigoi de stuf și ceva exemplare de erete de stuf, în rest un peisaj dezolant, ceva ce mă face să cred că voi ocoli zona până când vor băga apă pe canale. Oare vor mai băga? Vom vedea...

Ultima oprire a fost la Lacu Sărat II, zona unde în ultima perioadă am fost surprins plăcut, atât ca număr de specii, cât și ca număr de exemplare din fiecare specie și chiar așa a fost și data asta.

Aici sunt exemplare de lebădă de vară, undeva la vreo 200, rațe mari cam tot la fel, pescăruși râzători vreo mie de exemplare, rațe mici, rațe lingurar, vreo mie de lișițe și ca raritate au venit gârlițele mari, primele 100 de exemplare pe iarna aceasta. Specia cuibărește în zona de tundră din nordul Asiei și a Americii de Nord. Exemplarele care cuibăresc în vestul Siberiei migrează pentru iernare în zonele centrale din Europa, de pe țărmul Atlanticului până în zona Asiei Mici. În România iernează de obicei în numere foarte mari, în zonele de câmpie, în special în sud-est. În numere mai mici iernează și în Câmpia de Vest. Specia nu cuibărește în România, fiind prezentă la noi doar pentru iernat. Sosește începând cu luna octombrie și pleacă înapoi în teritoriile de cuibărire în martie.

Am surprins toamna în fotografii frumoase în aceste locații și vreau să vă bucurați de imagini, dacă nu ieșiți în natură.

Mă uitam la mlaștinile de la Comăneasca și sincer am un sentiment de tristețe, deoarece nu știu și personal nu cred că totul o să mai fie ca înainte. Dar, deocamdată aștept să se termine lucrările de decolmatare și poate vor avea sentimente mai bune și vor băga și apă. Păsările sălbatice au nevoie de această locație pentru odihnă cel puțin.

Mă leg de acest aspect deoarece duminică dimineața, înainte de a pleca după păsări, am văzut un documentar despre Dunăre, de la izvoare și până la vărsare, imagini minunate, păsări, vidre, castori și insecte, în același timp, din loc în loc un biolog vorbea despre tot ce înseamnă biodiversitate și la un moment dat, într-o zonă de pe traseul Dunării, pe un afluent dar și pe Dunăre, niște investitori voiau să construiască ceva microhidrocentrale și un iubitor de natură a înțeles că fără noi, cei ce iubim natura, noi toți, nu doar doi, trei, noi toți cei prezenți în aceste zone frumoase, nu se poate stopa acest lucru ce duce de cele mai multe ori la distrugerea biodiversității. Și sincer, a făcut apel la prietenii de pe rețelele de socializate, care au venit să se plimbe cu caiacul pe Dunăre și să protesteze împotriva construirii acestor microhidrocentrale și au avut succes.

Mă uitam și mă amuzam, deoarece eu încerc să adun 10 oameni să meargă să vadă păsări sălbatice pe vreme bună, nu să protesteze pentru ceva, deoarece sunt sătul de cei ce protestează din fotoliu pe rețelele de socializare pentru orice, chiar și pentru lucruri bine făcute în Brăila.

Am scris, în urmă cu un an și apoi și anul acesta încă o dată, două articole despre pericolele ce apar la tot pasul atunci când mergem în natură, de la indivizi certați cu legea la câinii agresivi. A nu se înțelege că am ceva cu aceste animale, ele nu sunt vinovate, stăpânii lor da. Făceam atunci un apel către oamenii politici importanți din Brăila, către cei ce doresc să resusciteze turismul, fie el și acest tip de turism, care în multe locuri din țară aduce bani, să mergem și să vedem cum putem trece de aceste obstacole periculoase din natură fără să pățești ceva și ce credeți, NIMENI nu a spus nimic, nimeni nu a dorit să vrea să meargă, sau nimeni nu a citit, așa că eu consider că este greu să protejezi natura din fața unui telefon.

Brăila dispune de locații semisălbatice spectaculoase, de locuri unde poți să stai liniștit câteva ore și să asculți cum păsările de apă dau din aripi pe luciul apei și fac un zgomot special, ce te liniștește uneori de îți vine să dormi pe iarbă în mijlocul naturii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro