Am preluat şi modificat titlul unui roman scris de Fănuş Neagu (de la a cărui naştere s-au împlinit, pe 5 aprilie, 85 de ani) ca să vorbim despre actorii brăileni şi ultima premieră de la Teatrul “Maria Filloti”, “Prinţul nefericit”.
Într-o vreme în care oamenii îşi consultă telefonul mobil din sfert în sfert de oră, schimbă canalul TV din minut în minut şi navighează cu frenezie de la un site la altul, să pui în scenă o piesă de 3 ore presupune o doză de curaj şi de încredere (în puterile proprii, în actori şi în forţa teatrului, în general). Pe care regizoarea Sânziana Stoican le are cu prisosinţă.
Piesa scrisă de dramaturgul francez Pierre de Marivaux în 1723 şi montată recent la Teatrul “Maria Filloti” are titlul original “Dublă nestatornicie” (“La double inconstance”). Un titlu cam “greoi”, pe care regizoarea alege să-l schimbe cu unul mai comercial, “Prinţul nefericit”.
În schimb, Sânziana Stoican păstrează spiritul şi firul narativ al operei lui Marivaux. Dragostea perfectă dintre doi tineri, aşa cum apare ea la începutul piesei, se destramă treptat până la finalul ei. Rezultă o poveste complicată şi frumoasă, care te prinde încet-încet în mrejele ei. Şi aceasta pentru o bucată bună de timp, dar care trece pe nesimtite, încărcată fiind de jocuri de cuvinte şi dialoguri cu dublu înţeles.
Invers decât în filmele americane de azi, piesa francezului se termină cu ne-fericire. Autorul extrage cărămidă după cărămidă din marele templu al iubirii pănă ce din acesta rămâne o ruină. Tot aşa, cu infinită atenţie şi răbdare, regizoarea vine cu zeci de detalii care însoţesc textul si de-construiesc această iubire. Practic toate replicile sunt dublate de gesturi şi mişcări ale actorilor, care nu ştirbesc cu nimic din înţelegerea piesei, ci dimpotrivă, o fac mai uşor de urmărit.
Şi câteva cuvinte despre jocul actorilor. Emilian Oprea , Silviu Debu, Valentin Terente, Corina Borş şi Adrian Ştefan sunt impecabili. Lângă ei strălucesc Narcisa Novac - plină de energie - în rolul Silvia şi Mihaela Trofimov – cu un joc foarte inteligent - în rolul Flaminia.
Şi încă un detaliu. În această piesă, rolurile sunt foarte solicitante şi efortul se vede pe chipul actorilor. Vă întreb: câţi oameni de la noi mai “transpiră” azi în timp ce îşi fac meseria? Câţi mai au dorinţa şi puterea (era să zic inconştienţa) să îşi ia „rolul” în serios acolo unde lucrează?
Acestea fiind zise, risc o afirmaţie “tare”. Cu tot respectul pentru toţi foştii actori, teatrul brăilean are în acest moment cea mai bună şi omogenă trupă din istoria sa de aproape 70 de ani. Iar prin calitatea fiecărui spectacol jucat în prezent, şi cea mai bună stagiune de la înfiinţarea sa.
Am scris această cronică cu gândul la spectatori (recomand cu căldură piesa liceenilor), dar şi la oamenii din Teatrul “Maria Filloti. Dar dacă spectatorii vin la teatru cu certitudinea că vor vedea o piesă bună, actorii, regizorii şi staff-ul tehnic mai au, sunt sigur, unele îndoieli. Chiar dacă nu le risipim aceste dubii, măcar să le mulţumim pentru nebuniile frumoase pe care le fac spectacol de spectacol.
