• pacienții se plâng că, de câteva zile, temperatura nu trece de 16 - 18 grade Celsius • conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila recunoaște că e o problemă cu căldura în incinta Pavilionului B, din cartierul Hipodrom (fostul Spital 3, actual ”Sf. Spiridon”) • asta din cauza unor lucrări de mentenanță a sistemului de termoficare • va mai dura câteva zile până când situația va reintra în normal
Pacienții internați în saloanele spitalului ”Sf. Spiridon”, fostul Spital nr. 3, se plâng că, de câteva zile, încă dinaintea Crăciunului, trebuie să suporte temperaturi destul de scăzute, total improprii unor persoane cu probleme de sănătate, care au mers acolo pentru tratament, nu pentru a se îmbolnăvi mai tare. ”Ce se întâmplă în spitalul Sf. Spiridon? De câteva nopți stau bolnavii la temperaturi de 16, maxim 18 grade Celsius. Știm că e perioada sărbătorilor dar chiar nu se poate face ceva? Probabil este vreo avarie, dar acolo se află oameni, chiar și copii, bolnavi...”, ne-a transmis o cititoare, prin intermediul unei sesizări adresate redacției.
Contactată de un reporter al cotidianului nostru, Delia Râșnoveanu, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, care administrează și Corpul B, cel unde funcționează spitalul ”Sf. Spiridon” din cartierul Hipodrom, a recunoscut că este o problemă cu încălzirea zilele acestea, iar asta din cauză că se fac lucrări de mentenanță la sistemul de termoficare a respectivei unității medicale. Concret, unul dintre cele două cazane termice care asigură încălzirea spitalului era foarte uzat și trebuia schimbat. Din această cauză - ne-a mai declarat managerul Râșnoveanu - în aceste zile funcționează un singur cazan și e mai frig în spital. Aceasta a precizat că va mai dura câteva zile până când situația va reveni la normal, deoarece, după ce va fi montat noul cazan vor trebui făcute anumite probe înainte ca acesta să fie efectiv pus în funcțiune.