• inspectorii antifraudă au identificat o rețea specializată care a prejudiciat bugetul de stat cu peste 6 milioane de lei
În perioada mai - octombrie 2023, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală au efectuat verificări antifraudă la un grup de societăți comerciale, în urma cărora s-a constatat că acestea simulau diverse tranzacții privind vânzarea de bunuri și servicii către diverși operatori economici privați, precum și pe linia achizițiilor publice. Aceste societăți au contribuit la formarea unor circuite economice cu aparență de legalitate în cazul circulației mărfurilor și serviciilor, a deductibilității TVA, creând totodată pentru beneficiarii acestor tranzacții cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale.
Prejudiciul estimat cauzat bugetului de stat în acest caz este în valoare totală de 6.296.541 lei, din care 2.482.704 lei reprezintă impozit pe profit, iar 3.813.837 lei reprezintă TVA.
Având în vedere că faptele constatate de inspectorii DGAF sunt susceptibile a întruni elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute in Legea 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, vor fi sesizate organele de urmărire penală.
Direcția generală antifraudă fiscală (DGAF) desfășoară permanent acțiuni de control antifraudă la nivel național, în scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale din domeniul comerțului cu amănuntul și prestării serviciilor direct către populație, precum și în alte domenii economice în care au fost identificate fenomene de indisciplină financiară ori slabă conformare la declarare, ca urmare a analizelor de risc efectuate la nivelul instituției, pe baza informațiilor deținute.