Senatorul Alexandru Mazăre, fratele primarului Constanţei, Radu Mazăre, a declarat, ieri, pentru Mediafax, că demisionează din PSD, susţinând că nu se mai regăseşte în politica practicată de conducerea partidului şi adăugând că îl va urma pe Mircea Geoană la formaţiunea înfiinţată de acesta.
"Am demisionat din PSD pentru că nu mă mai regăsesc în politica pe care o practică actuala conducere a PSD. Mă aşteptam ca după eşecul de proporţii de la alegerile prezidenţiale să fie convocat un congres al partidului care să aleagă o conducere nouă. Nu sunt mulţumit de actuala practică de a pune pumnul în gură celor care au altă părere decât conducerea partidului. Acele excluderi care s-au făcut până acum plus ameninţările cu excluderea pentru toţi cei care nu împărtăşesc actuala direcţie politică a conducerii PSD m-au făcut să mă gândesc mult mai bine şi să iau această decizie", a declarat Alexandru Mazăre corespondentului MEDIAFAX.
El a precizat că îl va urma pe Mircea Geoană în cadrul formaţiunii politice pe care acesta intenţionează să o formeze.
Alexandru Mazăre a spus că nu-şi propune să racoleze colegi şi că fiecare trebuie să-şi aleagă drumul politic.
"Nu-mi propun să racolez colegi, fiecare trebuie să-şi asume o anumită conduită politică, fiecare face un bilanţ al realizărilor şi în funcţie de asta va alege", a explicat senatorul Mazăre.
Şi-a consultat şi fratele
El a menţionat că l-a consultat şi pe fratele său, Radu Mazăre, primarul Constanţei şi liderul PSD Constanţa înainte de a lua această decizie.
"Am vorbit, l-am consultat şi credeţi-mă că nu a fost o decizie uşoară. De 13 ani activez în PSD şi nu am făcut parte din niciun alt partid, nici măcar nu am intenţionat niciodată să plec de la PSD. Ca atare, am avut o discuţie şi cu fratele meu, dar este o decizie pe care mi-o asum şi pentru care merg mai departe. Nu trebuie să fie de acord sau nu ca să iau eu o decizie. Avem relaţii ca între oameni responsabili şi fiecare ştie exact ce vrea de la viaţă", a mai spus Alexandru Mazăre.
De 12 ani în PSD
Alexandru Mazăre se află în Parlament din 2004, fiind mai întâi deputat, iar din 2008 a fost ales senator. El a intrat în politică împreună cu fratele său, în anul 2003, atunci când Radu Mazăre a preluat şefia organizaţiei judeţene a PSD Constanţa. Până în 2004, a fost vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD Constanţa, iar din iunie 2004 şi până în noiembrie 2004 a fost consilier local în cadrul Consiliului Local Municipal Constanţa. Alexandru Mazăre a renunţat la această calitate după ce a devenit deputat la alegerile parlamentare din 2004.
Senatorul Mircea Geoană a lansat, pe 1 februarie, la Romexpo, un nou proiect social-democrat intitulat "România noastră", susţinând că această iniţiativă va schimba majoritatea în Parlament, iar în luna martie va fi instalat un nou guvern.
Geoană a spus că propune noul proiect în locul "sultanatului politic al lui Victor Ponta".