Franta, vizata de atacuri informatice care au legatura cu China | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Franta, vizata de atacuri informatice care au legatura cu China

Sisteme informatice guvernamentale franceze au fost vizate de atacuri cibernetice, "care au trecut prin China", asa cum s-a intimplat si in cazul Statelor Unite si al Germaniei, a declarat, simbata, Francis Delon, secretar general pentru aparare nationala (SGDN), citat de AFP.
Surse apropiate de acest dosar au declarat ca printre tintele vizate s-a numarat si site-ul Internet al Ministerului francez al Apararii.
"Avem indicatii conform carora sistemele noastre de informatii au facut obiectul unor atacuri, ca si cele ale altor tari", a spus directorul Secretariatului General pentru Aparare Nationala, serviciu aflat in subordinea premierului francez.
"Avem dovada ca acestea au trecut prin China. Dar sint prudent. Cind spun China, asta nu inseamna guvernul chinez. Nu avem indicatii ca ar fi vorba despre Armata Populara Chineza", a precizat el, adaugind ca autoritatile franceze analizeaza situatia.
In ceea ce priveste sistemele care au facut obiectul atacurilor, Delon a afirmat ca este vorba despre "retele care privesc serviciile de stat".
Atacurile au legatura cu cele semnalate "in Statele Unite si in Germania", a adaugat el, precizind: "Nu am fost ocoliti de acest tip de atacuri".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro