Electorii conservatori francezi s-au mobilizat azi pentru a alege candidatul la președinția Franței dintre doi foști premieri, Francois Fillion și Alain Juppe, scrie AFP.
Oricare ar fi câștigătorul, el va avea șanse serioase să câștige și președinția Franței și se va confrunta probabil cu naționalista Marine Le Pen, care chiar și galvanizată de victoria populistului Donald Trump în Statele Unite, va pierde în fața unui candidat al conservatorilor.
Câștigătorul surpriză al primului tur al alegerilor primare, fostul premier Francois Fillon, 62 de ani, are un program foarte liberal în ceea ce privește economia și foarte conservator în ceea ce privește chestiunile sociale. Catolic asumat, este partizanului unei terapii de șoc cu accente thatcheriene de a dezetatiza Franța.
Și el fost șef al guvernului francez și de mai multe ori ministru, Alain Juppe, 71 de ani, pledează pentru reforme profunde sa fără brutalități. Pentru el, identitatea Franței înseamnă diversitate.
Ultimele sondaje arată că ca Juppe nu va putea câștiga în fața lui Fillon, care ar primi 61% dintre voturi.
Electoratul francez au venit în număr mai mare la urne în turul al doilea, prezența la vot fiind cu 4,5% mai mare la ora 17.00, ora Franței, decât a fost în primul tur.