Frământări mari în PSD | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Frământări mari în PSD

* pe de altă parte, Marian Vanghelie ar putea pleca din PSD pentru a face alt partid * "Vreau să mă laud un pic, am viziune, ştiu cum se construieşte un partid", a spus Vanghelie

Potrivit surselor citate, la nivelul conducerii partidului există o părere împărţită privind modalitatea în care PSD ar trebuie să gestioneze problema de imagine în situaţia unei pronunţări a ÎCCJ nefavorabile lui Năstase. O serie dintre social-democraţii apropiaţi preşedintelui PSD, Victor Ponta, ar opta pentru a se lua o decizie de suspendare din partid în cazul fostului premier, având loc o serie de consultări cu lideri de filiale, în timp ce liderii apropiaţi lui Năstase şi-au exprimat susţinerea în cazul acestuia. De asemenea, surse social-democrate au precizat că preşedintele CN al PSD ar fi avut o serie de consultări în acest week-end cu parlamentari şi lideri de organizaţii care şi-ar fi exprimat susţinerea în cazul său. Totodată, mai mulţi membri ai BPN au susţinut neoficial varianta în care să i se ceară lui Năstase să se autosuspende din partid până când impactul asupra imaginii partidului se va atenua.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-ar fi transmis fostului premier Adrian Năstase că nu are de gând ca partidul să facă "zid" în jurul său, în situaţia în care justiţia va pronunţa vreo sentinţă de condamnare în cazul său pe dosarele aflate pe rol, au declarat surse din PSD.

Vanghelie acuză existenţa unor probleme reale în PSD

Unii liderii PSD s-ar aştepta ca în perioada următoare să existe din rândul opoziţiei câteva cazuri de social-democraţi care să fie ori condamnaţi, ori arestaţi, în contra partidă la ultimele cazuri de arestări şi anchete în rândul unor lideri locali ai PDL, a declarat unul dintre liderii PSD aflaţi în conducerea partidului. Potrivit acestuia, preşedintele PSD Victor Ponta i-ar fi spus preşedintelui CN, Adrian Năstase, premier în perioada 2000 - 2004, că nu va susţine vreun demers ca partidul să facă "zid" în jurul său, în contextul în care mai mulţi lideri ai partidului se aşteaptă ca în această toamnă, cel târziu în primăvară să existe o sentinţă în cazul fostului prim-ministru.
Marian Vanghelie, pe de altă parte, acuză probleme mari în PSD: "Nu pot să rămân în PSD, aşa, ca o marionetă. Oricum, o să analizez cu colegii mei, este vorba despre viiorul meu. Am obligaţia morală să schimb anumite lucruri". Vanghelie a mai lăsat să se înţeleagă că ar putea face un nou partid. "Vreau să mă laud un pic, am viziune, ştiu cum se construieşte un partid", a afirmat el.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro