Mergi la conţinutul principal

Fotomodel in Epoca de Aur

Statutul social al unui topmodel al zilelor noastre este de cele mai multe ori asociat unei vieti tumultoase: aparitii televizate, aparitii in reviste, poze pe prima pagina, parfumuri ce le poarta numele si lista poate continua la nesfarsit. Toate sunt atributele succesului in lumea manechinelor ce dau viata creatiilor vestimentare ale marilor case de moda. De multe ori, frumusetea atat de admirata acum este artificiala sau in cel mai fericit caz "imbunatatita" cu mici "retusuri" de bisturiu. Cum se misca aceasta industrie in urma cu aproape 30 de ani? Care era statutul unui fotomodel, in contextul in care regimul comunist isi punea acut amprenta in viata artistica?

Rodica Dima a facut parte din echipa de elita a topmodelelor Casei de Moda Braila, fiind apreciata pentru stil si modul de prezentare a tinutelor cu care defila pe podiumul singurei "institutii de moda" din oras. A reusit sa dea viata si un plus de valoare vestimentatiilor de multe ori terne, incorsetate in matritele conceptului comunist "omul nou - femeia noua". A avut ocazia sa imbrace si sa prezinte tinute realizate din materiale "pretioase" (matasuri sau blana naturala) - un lux pentru perioada anilor '80, pe care il putea afisa doar elita "tovaraselor" brailence, in ocazii speciale, dar ferite de ochii urbei. Desi au trecut mai bine de 25 de ani de cand stralucea pe podiumul de prezentari de moda, nu a uitat trairile pe care le incerca inaintea si in timpul show-urilor. Isi aduce aminte cu placere de perioada respectiva si a acceptat sa ne povesteasca despre experienta unica, traita cu intensitatea celor 20 de ani pe care ii avea atunci cand a pasit pentru prima data pe "catwalk".

"Nu aveam un make-up artist care sa ne aranjeze si ne descurcam singure"

Din 1973, cand a fost inaugurata cladirea impozanta situata pe Regala, pe frontispiciul careia troneaza si acum cu litere mari "Casa de Moda", institutia a pus bazele unui corp de manechine. Selectia s-a facut, in principal, din randul membrilor cooperatori, care ieseau in evidenta prin frumusete naturala si distinctie. A trebuit multa munca de convingere, pentru ca daca nu se impotriveau sotii fetelor vizate, exista de cele mai multe ori "rusinea" caracteristica perioadei: ce va spune lumea cand o sa ma vada ca prezint moda?
In cazul Rodicai Dima trecerea pe podium nu a fost prea grea intrucat, asa cum povesteste, avea o experienta pe scena prin prisma participarilor la diferite actiuni artistice cu echipa de fete de la sectia coregrafie a Scolii Populare de Arta. "In 1980, cand am intrat in cooperatie, terminasem Liceul Nicolae Iorga si eram si la Scoala Populara de Arta - sectia coregrafie, intr-o echipa formata din 12 fete. La Cooperativa Mestesugareasca "Vitorul" mi-am inceput activitatea ca muncitor calificat la sectia Mode - Palarii si a fost primul meu loc de munca. Pot sa spun ca se imbina foarte bine utilul cu placutul si era multa disciplina. Am ajuns manechin in urma unei selectii in randul fetelor care lucrau in cooperatie dar, cel putin pentru mine, activitatea de prezentare de moda a venit ca o prelungire naturala a ceea ce faceam. A inceput totul cu o propunere din partea atelierului tehnic: "Uite, avem un model dragut de rochie. Vino putin, sa-l vezi si sa-l probezi!". Initial, am spus ca nu am timp, intrucat eram foarte ocupata cu alte activitati cu fetele de la Scoala Populara de Arta. Am acceptat, in final, sa particip si pentru ca nu l-am putut refuza pe presedintele la acea vreme a cooperativei, care era un om deosebit", isi aduce aminte Rodica. Recunoaste ca a avut si un beneficiu din aceasta activitate: reusea din cand in cand sa fenteze muncile agricole, obligatorii la vremea respectiva.
In 1980, cand si-a inceput activitatea la Casa de Moda exista o traditie in organizarea de prezentari vestimentarre, iar fetele din "vechea garda" le-au transmis din mers stafeta nou venitelor. "Cand am ajuns la cooperativa m-am mai intalnit cu 2 sau 3 colege, care intre timp renuntasera, erau doar profesioniste la diferite ateliere si ne ajutau cu tinutele si le aranjau. Cu timpul, numarul fetelor care participau la aceste actiuni a scazut pentru ca, intre timp, se casatoreau si ulterior aveau copii si se retrageau de pe scena, ca sa spun asa. Oricum, pe vremea aceea nu aveam un make-up artist care sa ne aranjeze si, practic, ne descurcam singure. De cele mai multe ori accesoriile la tinutele pe care le prezentam trebuia sa le aducem noi. Imi aduc aminte ca aveam pe atunci o pereche de pantofiori marca "Guban", foarte apreciata la acea vreme si foarte greu de gasit la vanzare si trebuia sa facem de asa natura incat sa se potriveasca la tinutele pe care le prezentam", povesteste, amuzata, Rodica.

"Pe atunci toata lumea punea mai mult suflet in ceea ce facea"

Pentru fiecare an, atelierul de creatie al Casei de Moda pregatea 4 colectii (primavara, vara, toamna si iarna), ceea ce insemna o activitate efervescenta atat pentru creatori, dar si pentru manechine. "Nici nu stiam cand incepea ziua si se termina pentru ca eram foarte ocupata atunci cu multe activitati in afara serviciului, cu repetitii si mai ales la prezentari, cand se pregatea un astfel de eveniment. Atelierul de creatie sau tehnic, cum se chema atunci, era chiar langa noi si veneau si spuneau "te rog sa te mai schimbi un pic, sa-ti mai facem o proba". Sau "hai, mai vino un pic, ca am mai facut niste modificari, sa vedem cum arata pe tine". Pe atunci toata lumea punea mai mult suflet in ceea ce facea", spune Rodica.
Pozele sunt de la prima prezentare la care a participat, in 1980, si tine extrem de mult la ele. "Vreau sa va spun ca aveam niste emotii si niste trairi in momentul in care coboram scarile spre podiumul de prezentare... Asta pentru ca nu ne-a invatat nimeni cum trebuie sa ne comportam sau ce sa facem pe podium, cum trebuie sa cobori, cum trebuie sa mergi sau sa zambesti. Nu era niciuna dintre noi profesionista in prezentari de moda si exista un trac enorm cand coboram pe podium. Aveam, totusi, o experienta cu scena prin prisma participarilor pe care le aveam la diferite actiuni artistice impreuna cu grupul de fete de la Scoala de Arta si incercam sa impartasesc din umila mea experienta cate ceva colegelor", isi aminteste Rodica. Nu a cazut niciodata pe scena, dar isi aduce aminte ca una dintre colege a patit-o: in timpul unei prezentari s-a dezechilibrat, coborand scarile si si-a luxat glezna.

"Existau si tinute care nu-mi placeau, dar nu trebuia sa se vada asta in timpul prezentarilor de moda"

Nu s-a considerat niciodata a fi o diva si nici nu s-a comportat altfel decat ca un om simplu, care isi facea constiincios treaba la locul de munca: practic, din simple bucati de material textil realiza petale de flori, care ulterior se aplicau ca accesorii la vestimentatii sau erau prinse in buchete de flori artificiale. "Nu-mi aduc aminte de o recompensa materiala pentru ca eram model. Dar imi aduc aminte cu placere de multumirea sufleteasca de la finalul prezentarii, cand primeam felicitari din partea conducerii si aveam multumirea unui lucru facut cu placere si care imi reusise", spune Rodica. Ca orice om avea preferinte in ceea ce priveste vestimentatia pe care o imbraca la evenimentele organizate de Casa de Moda: "Dintre cele 4 prezentari anuale cel mai mult mi-au placut colectiile de primavara si vara, cand mai existau si tinute in care nu predominau culorile inchise sau terne. Mie imi plac culorile vii ori majoritatea modelelor erau de culori inchise, pentru ca acesta era unul dintre etaloanele elegantei la acea vreme. Colectiile de primavara si vara erau insa mai vii. Erau si mici colectii din materiale mai speciale si am avut ocazia sa port rochii din matase sau accesorii ori haine din blana naturala, un lux pentru perioada aceea. Existau si tinute care nu-mi placeau, dar nu trebuia sa se vada asta in timpul prezentarilor de moda".
Despre renuntarea la prezentarile de moda evita sa discute direct, in schimb vorbeste cu delicatete de faptul ca o lansare spre Bucuresti pentru continuarea unei cariere presupunea acceptarea unor "compromisuri", lucru cu care nu a fost de acord. "Am plecat din cooperatie prin 90, la putin timp de la Revolutie, iar ca persoana fizica autorizata lucrez tot intr-un domeniu oarecum apropiat a ceea ce faceam: sunt designer. Practic, este vorba despre tot ce tine de aranjamente din flori si decoratiuni interioare. Mi-a fost destul de greu la inceput dupa ce am plecat din institutia de moda, pentru ca asa era privita atunci, dar incet, incet, m-am adaptat la toate situatiile pe care le-am intampinat si am invatat sa privesc lucrurile altfel", spune Rodica Dima. Ii place sa lucreze cu oamenii si sa vada ca rezultatul muncii ii este apreciat. Nu suporta kitsch-urile si incearca pe cat posibil sa indrepte astfel de porniri din partea clientilor.

Rezervat elitei

Casa de Moda Braila a dat ora exacta in fashion-ul autohton timp de aproape 20 de ani. Cooperativa mestesugareasca, proprietarul cladirii cunoscute brailenilor drept Casa de Moda, a fost infiintata in 1947, cand mestesugarii cu ateliere de croitorie din oras s-au asociat si au pus bazele Cooperativei "Viitorul". Ulterior, s-a transformat in Cooperativa "Confectia". La inceputul anilor '70, prin aportul financiar al membrilor cooperatori s-a inceput constructia cladirii, iar in 1973 sediul Casei de Moda a fost inaugurat si tot de atunci au inceput si prezentarile de moda. Pana in 1979 societatea lucra produse textile de mica serie si presta servicii de croitorie. Dupa acea data, urmare a directivelor de partid "sa aducem valuta in tara" s-a trecut la executarea de produse in serii mari, destinate exportului, in special Olanda. Sursa de inspiratie a tehnicienilor din atelierul de creatie al Casei de Moda erau revistele de moda din tara, dar si din cele ale tarilor socialiste. Modelele etalon din aceste reviste erau imbunatatite, in principal, prin aplicarea unor broderii sau flori artificiale realizate tot in atelierele Casei de Moda. De regula, se realizau anual patru prezentari de moda: in noiembrie, in martie, iunie si septembrie. La aceste evenimente participau reprezentanti ai conducerii Uniunii Judetene a Cooperativelor Mestesugaresti (UJCM) Braila, ai autoritatilor locale, in general, crema societatii comuniste. Doar daca ramaneau locuri neocupate in sala de prezentare era permis accesul persoanelor fara invitatie. Ultima prezentare de moda a fost realizata in 1992.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro