* competiția s-a desfășurat la Cheile Grădiștei și a fost rezervată jucătorilor născuți în anul 2012
Kinder Brăila s-a clasat pe primul loc la “Dracula Fotbal Cup”, un puternic turneu de fotbal rezervat jucătorilor născuți în 2012, care a avut loc în perioada 1-3 septembrie la Cheile Grădiștei.
Pregătită de Cristi Ichim, Kinder a câștigat cu 3-0 meciul cu CFR Timișoara, au înscris Alin Șerban 2 și Răzvan Giurgiu, apoi, după un joc viu disputat, s-a impus cu 3-2 în fața celor de la Școala de Fotbal Toader Ploiești. Golurile echipei brăilene au fost marcate de Robert Stoica 2 și Sebastian Lazăr. În cel de-al treilea meci, formația brăileană a trecut cu 2-1 de Bucegi Râșnov, au înscris Matei Grozea și Alin Șerban, după care a remizat, 2-2, cu Alma Sibiu, golurile fiind semnate de Sebastian Lazăr și Darius Mândrilă.
În ultimul meci de la acest turneu, Kinder Brăila s-a impus cu 1-0 în fața echipei a doua a Școlii de Fotbal Toader Ploiești, unicul gol al partidei fiind înscris de Robert Stoica și a câștigat trofeul pus în joc.
“A fost un turneu la care au participat echipe cu un potențial valoric ridicat, dar băieții noștri au reușit evoluții foarte bune și au încheiat competiția pe primul loc. Încet, încet începem să culegem roadele muncii de la antrenamente”, ne-a declarat Cristi Ichim.
Lotul de jucători al echipei Kinder Brăila: Luca Gavrilă, Darius Mândrilă, Ștefan Chivu, Robert Stoica, Teodor Drăgan, Sergiu Arhip, Andrei Simion, Matei Grozea, Alin Șerban, Răzvan Giurgiu, Sebastian Lazăr, Paul Budaș, Vlăduț Popa.