* nu mai puțin de nouă fotbaliști au fost depistați de Federația Română de Fotbal cu conturi la case de pariuri * șase dintre ei sunt încă sub contract cu formația din Ianca: Rareș Băluță, Leonard Coteț, Eusebiu Dan Popa, Gabriel Mădălin Stroe, Ștefan Cazacu, Marius Dima * alți doi jucători au plecat între timp de la acest club, Alin Radu și Florentin Gabriel Preda * inculpat în acest caz, Robert Ionuț Sandu își va afla sentința pe 8 august * toți vor sta pe tușă o lună de zile și vor plăti fiecare o amendă de 2.500 lei * o certitudine o reprezintă faptul că vina aparține în exclusivitate jucătorilor, conducerea clubului fiind exonerată categoric de această acuzație
“Cutremur” la Viitorul Ianca: nu mai puțin de șase jucători titulari din vechiul lot, care își continuă activitatea la acest club și în sezonul competițional 2022-2023, au primit o lună de suspendare și o penalitate financiară de 2.500 de lei. Însă din acest grup mai fac parte doi jucători, care au primit aceleași pedepse, dar care nu mai sunt sub contract cu Viitorul Ianca, Alin Radu și Florentin Gabriel Preda. Un alt fost fotbalist la Viitorul Ianca, Robert Ionuț Sandu, își va afla sentința pe 8 august.
De pe surse am aflat că ancheta a început după etapa a 3-a a turului turneului play-out, după meciul Viitorul Ianca – Sportul Chiscani, partidă încheiată cu victoria surprinzătoare, 5-4, a formației din Chiscani, “lanterna roșie” a Seriei a II-a a Ligii a III-a.
“Câțiva jucători ai echipei noastre au deținut conturi la case de pariuri, fiind sancționați din această cauză”, se specifică în comunicatul echipei Viitorul Ianca, semnat de președintele Marian Condrea.
O certitudine în acest caz o reprezintă faptul că vina aparține în exclusivitate jucătorilor, conducerea clubului fiind exonerată categoric de această acuzație.
Suspendați pentru suspiciunea de a fi participat la pariuri sportive
Cazul de corupție din fotbalul brăilean a fost destructurat de Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal. Întrunită luni, 1 august, după alte câteva amânări, aceasta a luat decizii categorice împotriva jucătorilor Rareș Băluță, Leonard Coteț, Eusebiu Dan Popa, Gabriel Mădălin Stroe, Ștefan Cazacu, Marius Dima, Alin Radu, Florentin Gabriel Preda.
“În temeiul art. 60 bis alin. 1 și 2, lit. b, cu aplicarea art. 60.1, alin. 2, 12 și 14 bis din RD, sancționarea pârâtului Radu Alin cu masura suspendarii pentru 1 (una) lună și penalitate sportivă de 2.500 lei”, este comunicatul F.R.F. Și același text se află și în dreptul celorlalți jucători.
Ce se specifică în articolul 60 bis, referitor la “Integritatea meciurilor”:
1. Persoanele care se află sub incidența reglementărilor FRF trebuie să se abțină de la orice tip de comportament care atentează sau este susceptibil să atenteze la integritatea meciurilor și a competițiilor organizate de FRF, precum și să colaboreze în totalitate și în permanență cu FRF, ca parte integrantă a luptei sale împotriva acestui tip de acțiuni.
2. Reprezintă încălcări ale acestei reguli, în mod special:
b. Participarea directă sau indirectă la pariuri sau la activități similare în legătură cu meciurile de fotbal organizate de FRF/LPF/AJF, respectiv deținerea de interese financiare directe sau indirecte în cadrul activităților menționate”.
De asemenea, tot în acest comunicat al Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal este menționat Articolul 60.1 - Circumstanțe atenuante:
“Participantul care, după ce organismul jurisdicțional competent a fost învestit cu cercetarea unor abateri disciplinare prevăzute de art. 60 și/sau art. 60bis din prezentul regulament, recunoaște fapta înainte de data primei audieri a respectivului participant urmează a fi
sancționat cu până la 50% din sancțiunea prevăzută pentru abaterea disciplinară comisă”.
Comunicatul clubului:
“Clubul Sportiv Viitorul Ianca apreciază și susține acțiunile Federației Române de Fotbal cu privire la principiile fair-play-ului și ale integrității sportive. Clubul va lua masuri de fiecare dată când imaginea și activitățile proprii vor fi afectate.
Cu privire la deciziile Comisiei de Disciplină facem precizarea că aceasta a reținut că, până la data de 10.06.2022, câțiva jucători ai echipei noastre au deținut conturi la case de pariuri, fiind sancționați din această cauză. Jucătorii nu au pariat pe meciuri din campionatele naționale din România”, susține conducerea clubului din Ianca. Totuși, conform zicalei “Nu iese fum fără foc!”, măsurile luate de Federație, prin amendarea și suspendarea respectivilor fotbaliști, sugerează că abaterile acestora au fost mai grave decât simpla deținere a unor conturi la casele de pariuri. Puțin probabil, deci, ca aceștia să nu fi pariat pe meciuri din campionat, poate chiar pe meciuri la care ar fi jucat efectiv, cum a fost partida cu Sportul Chiscani, pe care Viitorul Ianca a pierdut-o surprinzător în precedenta ediție de campionat.
Viitorul Ianca are probleme de lot înaintea startului noului campionat
Decizia Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal vine cu doar trei săptămâni înainte de startul sezonului competițional 2022-2023 al Ligii a III-a. Iar dacă aceste sancțiuni se vor menține, Viitorul Ianca poate avea o mare problemă în a alcătui un unsprezece competitiv ținând cont de faptul că toți cei șase jucători fac parte din primul unsprezece. Lotul echipei este aproape definitivat, jucătorii au efectuat cele două perioade de pregătire, cea de readaptare la efort și de acumulări fizice, în cantonamentul de la Târlungeni, și acum urmează ultima etapă, cea a partidelor de verificare, pentru omogenizarea unui prim unsprezece. Noul antrenor, Adrian Baldovin, va avea o misiune foarte grea pentru că acum trebuie să se descurce cu ceea ce a mai rămas din lotul echipei Viitorul Ianca.
Nu este primul caz în rândul fotbaliștilor brăileani
În 2017 a avut loc un scandal monstru la Dacia Unirea, la finalul partidei pe care gruparea brăileană a pierdut-o pe teren propriu, cu 4-1, în fața nou promovatei Știința Miroslava, scandal care a afundat și mai mult în zona retrogradării echipa de la Dunăre. Alin Pânzaru este primul antrenor din România care și-a pus la zid proprii jucători. Atunci tehnicianul i-a considerat ca principali vinovați pentru locul pe care se afla echipa brăileană de fotbal după 21 de etape pe Costel Roșu și Gabriel Iosofache. Tehnicianul i-a acuzat în termeni foarte duri, considerându-i “blatiști ordinari” și “nenorociți” pe fotbaliștii de care, de altfel, gruparea fotbalistică brăileană se despărțise din 11 noiembrie. Mai mult, președintele Consiliului de Administrație al clubului de fotbal brăilean, Valentin Avramescu, a spus clar că, la rândul său, a avut suspiciuni legate de comportamentul celor doi fotbaliști și a informat Federația Română de Fotbal și că ancheta este în derulare. Ambii jucători incriminați au negat cu vehemență acuzațiile care le-au fost aduse. Ancheta este încă în derulare.
Cu toate că numele Daciei Unirea a mai apărut în astfel de situații, niciodată clubul nu a fost acuzat de nicio situație care să contravină spiritului de fair play. Doar jucătorii au fost cei incriminați, iar FRF a făcut public acest lucru.