• Alexandru Păun a fost desemnat cel mai bun portar, David Condruz - cel mai tehnic jucător, iar Robert Pricop şi Radu Şoacăte, cei mai tineri jucători • competiţia este rezevată elevilor din ciclul primar
Echipa formată din elevi din ciclul primar de la şcoala “Ion Creangă”, pregătită de profesorul Ionel Spulber, a câştigat etapa de zonă a turneului de fotbal din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar (ONSS) şi va participa la turneul final care va avea loc în perioada 24-27 mai, la Tg. Jiu.
La Constanţa echipa de la “Ion Creangă” a pierdut primul meci cu 2-1 în faţa reprezentantei judeţului Buzău, apoi a bifat două victorii, 3-1 cu echipa judeţului Galaţi şi 2-1 în disputa cu formaţia din Constanţa, cu menţiunea că în acest al doilea joc, scorul la finalul timpului regulamentar a fost egal, 0-0, iar câştigătoarea s-a stabilit în urma loviturilor de departajare.
Formaţia brăileană a câştigat apoi cu 3-1 finala disputată în compania echipei judeţului Tulcea şi a terminat turneul pe primul loc, dar a mai obţinut şi tei premii individuale. Alexandru Păun a fost desemnat cel mai bun portar, David Condruz cel mai tehnic jucător, iar Robert Pricop şi Radu Şoacăte, cei mai tineri jucători.
“Un succes meritat, consider eu, pentru că am demonstrat în teren că avem cea mai bună echipă dintre toate cele şase formaţii care au venit la Constanţa, asta în condiţiile în care la noi au evoluat şi elevi de clasa I. În afară de calificarea la turneul final am obţinut şi trei premii individuale. Sper să facem aceeaşi figură frumoasă şi la turneul final de la Tg. Jiu”, ne-a declarat profesorul Ionel Spulber.
Lotul echipei şcolii “Ion Creangă”: Alexandru Păun, David Condruz, Andrei Bratosin, Ştefan Bratosin, Robert Pricop, Radu Şoacăte, Darius Camja, Vlad Lăpuşneanu, Ştefan Grigore.