Mergi la conţinutul principal

Fotbal Liga a V-a: Derby-ul de la Plopu s-a încheiat nedecis

• lidera, Viitorul Galbenu, s-a distanţat la patru puncte de a doua clasată • Viitorul Cireşu a bifat al doilea succes consecutiv • Tricolorul Lanurile a făcut primul pas greşit dar rămâne pe primul loc în Seria I

 

Derby-ul etapei a 5-a s-a derulat în Seria a II-a, la Plopu, între două formaţii care au cochetat cu Liga a IV-a, Voinţa Plopu şi Voinţa Găiseanca. Partida a fost echilibrată, cu ocazii de o parte şi de alta. Matinciu a marcat pentru gazde în minutul 22, însă după doar şapte minute oaspeţii au restabilit egalitatea prin Eduard Vlăducă. În repriza a doua scenariul s-a repetat, graţie golului marcat de Banu (min. 64) Voinţa Plopu preluând pentru a doua oară conducerea, iar după opt minute Vlăducă a realizat “dubla” şi derby-ul s-a încheiat nedecis. De acest rezultat de egalitate a profitat Viitorul Galbenu care, după ce a câştigat la “masa verde” partida de la Comagrim Dudeşti, şi-a consolidat fotoliul de lideră. Viitorul Galbenu a condus cu 1-0 la pauză în deplasarea de la Dudeşti, iar în repriza a doua echipa gazdă nu a mai revenit în teren, astfel că rezultatul a fost omologat cu scorul de 3-0 în favoarea echipei vizitatoare. Viitorul Cireşu a bifat al doilea succes din acest campionat. Formaţia patronată de Alexandru Popa s-a impus cu 3-1 în deplasarea de la Tractorul Viziru.

În Seria I, lidera, Tricolorul Lanurile nu a reuşit decât un rezultat de egalitate, 2-2, la Unirea, în schimb, a doua clasată, FC Urleasca, pentru care Adrian Spătaru şi Pascu au marcat câte două goluri, s-a impus cu 6-3 în deplasarea de la Voinţa Racoviţa.                

În Seria I, pe primul loc se află Tricolorul Lanurile cu 13 puncte, locul al doilea este deţinut de FC urleasca, 12 puncte, echipă care are un joc mai puţin disputat, iar al treilea de Înfrăţirea Gemenele, 12 puncte. Podiumul în Seria a II-a este ocupat în ordine de: 1 Viitorul Galbenu 15 puncte, 2 Voinţa Plopu 11 puncte, 3 Dacia Berteşti 11 puncte.

 

Rezultatele şi marcatorii etapei a 5-a

Seria I:

Voinţa Racoviţa – FC Urleasca 3-6 (0-4).

Jantea (min. 58), Cîşu (min. 74), Leu (min. 81) / Pascu (min. 16, 77), Spătaru (min. 28, 30), Văsîi (min. 32), Dumitrescu (min. 67)

Spicul Râmnicelu – Comunal 2 Cazasu 4-4 (1-3)

Costin (min. 37, 78), Spiţă (min. 63), Ceamă (min. 73) / Pavelescu (min. 25), Niţă (mn. 39), Luchian (min. 41), Cotigă (min. 76)

Romgal Romanu – Speranța Măxineni 1-3 (0-1)

Stăvărache (min. 83) / Crăciun (min. 1, 70), Merloi (min. 90)

Dinamo Salcia Tudor – Înfrăţirea Gemenele 1-3 (1-2)

Spătaru (min. 26) / Surdeanu (min. 5), Manolache (min. 25), Ioan (min. 90)

Victoria 2 Traian – Unirea Grădiştea 2-2 (2-0)

Lupu (min. 4), Giugiuc (min. 26) / Ursea (min. 66), Răileanu (min. 81)

Dinamic Unirea – Tricolorul Lanurile 2-2 (0-2)

Răstoacă (min. 68), Ochiroşii (min. 87) / Văsii (min. 19), Bertescu (min. 37)

FC Tufeşti – Stanriz Stăncuţa 1-1 (0-0)

Popîrţac (min. 69) / Baicu (min. 92)

 

Seria a II-a:

Voinţa Făurei Sat – Viitorul 2 Ianca 6-2 (4-2)

Dumitru (min. 12, 37, 41, 47, 65), Spînu (min. 16) / Tăbîrcă (min. 15, 44)

AS Ulmu – Spicul Zăvoaia 5-0 (1-0)

Ionescu (min. 39, 47), Balaban (min. 59), Simion (min. 71 - autogol), Frăţilă (min. 78)

AS Jirlău – Victoria Deduleşti 4-2 (1-2)

Belmega (min. 24), Boubătrân (min. 49,80), Crîngaşu (min. 60) / Cloşcă (min. 11), Taiciu (min. 44)

Tractorul Viziru – Viitorul Cireşu 1-3 (0-2)

Stoican (min. 69) / Mocanu (min. 34, 60), A. Popa (min. 38)

Comagrim Dudeşti – Viitorul Galbenu 0-3 omologat

Voinţa Plopu – Voinţa Găiseanca 2-2 (1-1)

Matinciu (min. 22), Banu (min. 64) / Vlăducă (min. 29, 72)

Avântul Mircea Vodă – Dacia Berteşti 1-1 (1-0)

Băcanu (min. 15) / Staicu (min. 65)

Voinţa Bărăganul – AS Bordei Verde 8-2 (4-1)

Balică (min. 23, 43), Ciubotă (min. 44), Dimache (min. 45), Leşu (min. 49), Moldoveanu (min. 59), Cîrjan (min. 74, 84) / Moise (min. 37), Moisoiu (min. 67)

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro