• o altă partidă interesantă are loc la Movila Miresii
Cel mai interesant joc al etapei a doua a Ligii a IV-a este cel de la Şuţeşti unde se întâlnesc două formaţii care au obţinut victorii categorice în deplasare, în prima rundă, Voinţa Şuţeşti şi Viitorul Ianca. Echipa gazdă de astăzi a câştigat cu 5-3, sâmbăta trecută, la Viitorul Însurăţei, iar gruparea din Ianca a dispus cu 10-0 de Dunărea Tichileşti. Va fi un derby şi la nivelul antrenorilor, pentru că în acest joc, rivali vor fi foşti colegi de la Petrolul Ianca, Marian Berceanu, cel care coordonează formaţia din Şuţeşti, respectiv Mihai Hrincă şi Viorel Ciucaşu, de la formaţia vizitatoare. După succesul de pe Municipal în faţa satelitului Daciei Unirea, echipa antrenată de Ionel Drăgoi, Gloria Movila Miresii, primeşte pe teren propriu vizita undei formaţii care în acest sezon vizează locul întâi în campionat, Voinţa Vişani. CS Făurei, Comunal Cazasu şi Viitorul Însurăţei pornesc cu prima şansă la victorie în partidele cu Pandurii Tudor Vladimirescu, Dunărea Tichileşti, respectiv Dacia Unirea 2 Brăila.
Meciurile echipelor de juniori încep la ora 11.00, cele ale formaţiilor de seniori la ora 13.00.
Etapa a 2-a programează meciurile:
Voinţa Şuţeşti - Viitorul Ianca
Comunal Cazasu – Dunărea Tichileşti
CS Făurei - Pandurii Tudor Vladimirescu
Gloria Movila Miresii – Voinţa Vişani
Viitorul Însurăţei - Dacia Unirea 2 Brăila
Rezultatele înregistrate în prima etapă:
Viitorul Însurăţei - Vointa Şuţeşti 3-5
Dacia Unirea 2 Braila - Gloria Movila Miresii 2-3
Voinţa Vişani - CS Făurei 1-2
Pandurii Tudor Vladimirescu - Comunal Cazasu 0-3
Dunarea Tichileşti - Viitorul Ianca 0-10
Clasamentul după prima etapă:
1 Viitorul Ianca 1 1 0 0 10-0 3
2 Comunal Cazasu 1 1 0 0 3-0 3
3 Voinţa Şuteşti 1 1 0 0 5-3 3
4 Gloria Movila Miresii 1 1 0 0 3-2 3
5 CS Făurei 1 1 0 0 2-1 3
6 Dacia Unirea 2 Brăila 1 0 0 1 2-3 0
7 Voinţa Vişani 1 0 0 1 1-2 0
8 Viitorul Însurăţei 1 0 0 1 3-5 0
9 Pandurii T. Vladimirescu 1 0 0 1 0-3 0
10 Dunărea Tichileşti 1 0 0 1 0-10 0