• toate golurile s-au marcat în primele 25 de minute • Viitorul Șuțești a pierdut cu 3-2, meciul de pe teren propriu, cu Unirea Braniștea
Cu toate că pleca în postura de favorită la victorie în deplasarea de la Voința Limpeziș, partidă contând pentru ultima etapă a turului Ligii a III-a, Viitorul Ianca a scos doar un egal, 2-2.
Soarta meciului s-a decis în primele 25 de minute, perioadă în care s-au înscris toate golurile.
Fără antrenorii Viorel Tănase și Tudorel Pelin, care au renunțat la colaborarea cu gruparea din Ianca, Viitorul s-a văzut condusă cu 2-0 în minutul 11. Voința Limpeziș a deschis scorul în minutul 9, prin Nasani, iar trei minute mai târziu, gazdele și-au dublat avantajul după reușita lui Ofori.
Putea fi 3-0 pentru Voința Limpeziș în minutul 19, dar Ofori și Mc Carthy nu au reușit să trimită mingea în plasă.
Viitorul Ianca a ripostat imediat și a reușit să egaleze la 2-2, după golurile marcate de Popa și Dragoș Mucuță.
Până la finalul meciului, nu s-au mai consemnat mari ocazii de gol, astfel că jocul s-a încheiat nedecis, 2-2.
La finalul turului, Viitorul Ianca are 11 puncte și ocupă locul al 6-lea în clasamentul Seriei a II-a.
Viitorul Ianca: Poiană – Coteț, Popa, Moroianu, Dănilă (min. 60: Ciochină) – Șoptică, Ioniță, Andrei (min. 69: Chivu), Catrina, Băluță (min. 80: Petrache) - Mucuță (min. 69: Cheleș).
Tot în această etapă, Viitorul Șuțești a pierdut cu 3-2 pe teren propriu meciul cu Unirea Braniștea șI încheie turul pe locul al 10-lea.