Fotbal Liga a III-a. Astăzi avem derby la Însurăţei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fotbal Liga a III-a. Astăzi avem derby la Însurăţei

• de la ora 14.00, liderul, Dacia Unirea primeşte replica echipei de pe locul al treilea, CSM Rm. Sărat • sâmbătă, la Făurei, are loc un meci al orgoliilor sportive • echipa lui Bănel Nicoliţă joacă cu Viitorul Ianca • tot sâmbătă, Sportul Chiscani se deplasează la Suporter Oţelul Galaţi

 

Ultima etapă a turului Ligii a III-a din Seria a II-a începe astăzi cu partida derby, de la Însurăţei, în care liderul Dacia Unirea o va întâlni, de la ora 14.00, pe ocupanta locului al treilea, CSM Rm. Sărat, formaţie care timp de cinci etape a fost pe primul loc. Un meci interesant între două formţii care vin după rezultate bune. Dacia Unirea a realizat scorul etapei în runda precedentă, 6-0, în deplasarea de la Sportul Chiscani iar CSM Rm. Sărat s-a impus la scor de neprezentare, 3-0, pe teren propriu, în partida cu CSM Bacău. Ambele combatante doresc să promoveze în Liga a II-a la finalul acestui campionat, aşa că se anunţă o partidă “incendiară”. Raportat la valoarea celor două loturi, totuşi, formaţia pregătită de Florentin Petre, pleacă favorită la victorie.

Sâmbătă, tot de la ora 14.00, are loc un derby judeţean, CS Făurei – Viitorul Ianca, un meci al orgoliilor sportive între cele două cluburi de fotbal, care se poate încheia cu orice scor. Echipa manageriată de Bănel Nicoliţă nu traversează o perioadă prea bună, exemplu fiind înfângerea suferită runda precedentă cu o adversară inferioară valoric, Avântul Valea Mărului, dar în partida de sâmbătă cu siguranţă că va juca la victorie. De cealaltă parte, Viitorul Ianca vine la Făurei după două săptămâni de pauză. Formaţia pregătită de Laurenţiu Ivan a stat runda precedentă pentru că adversara sa de atunci, CSM Focşani a avut focar de Covid-19 în lot şi a amânat partida. Spre deosebire de CS Făurei, care momentan este preocupată să iasă din zona retrogradării, pentru că înaintea acestei etape se află pe locul al 9-lea, Viitorul Ianca vrea să câştige, la rândul ei, acest joc, pentru a rămâne în apropierea primelor clasate. Obiectivul Viitorului în acest sezon fiind un loc pe podium la finalul returului.

Sportul Chiscani are din nou o misiune imposibilă şi în această rundă. Aflată pe ultimul loc în clasament, după ce a pierdut la scor pe teren propriu meciul cu Dacia Unirea, echipa din Chiscani se deplasează sâmbătă la Suporter Oţelul Galaţi, ocupanta locului secund în clasamentul Seriei a II-a. Gălăţenii pornesc cu prima şansă la victorie, singura necunoscută în această partidă fiind diferenţa de scor la care se vor impune jucătorii pregătiţi de Petre Grigoraş.

 

Etapa a 9-a programează meciurile:

Dacia Unirea Brăila - CSM Râmnicu Sărat

CSM Focşani - Sporting Lieşti

CS Făurei - Viitorul Ianca

CSM Bacău - Avântul Valea Mărului

Suporter Club Oţelul Galaţi - Sportul Chiscani

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro