Fostul viceprimar liberal al comunei brăilene Unirea a murit ieri după-amiază într-un accident rutier. Între localităţile Albina şi Valea Cânepii, pe DE 584,Tudor Mitu, de 52 de ani, aflat la volanul unui autoturism "Mazda" s-ar fi angajat într-o depăşire neregulamentară care l-a costat viaţa. Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 15.30, în timp ce fostul edil, preşedinte al organizaţiei locale a PNL, venea dinspre localitatea Valea Cânepii, acolo unde avea locuinţa, şi se îndrepta spre Brăila. Într-un moment de neatenţie, el a intrat însă în coliziune frontală cu un "Jeep", care venea pe contrasens, condus de Ionel Manole, 44 de ani, din Tătaru. Din primele cercetări, se pare că de vină pentru accident ar fi chiar fostul viceprimar, celălalt şofer conducând regulamentar.
Manole este unul dintre fermierii cercetaţi în dosarul tractoarelor furate din Franţa, acesta scăpând doar cu un traumatism cranian şi cu nişte escoriaţii. El a fost dus la spital pentru mai multe investigaţii. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii rutieri care au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate în ce condiţii s-a produs accidentul mortal. "În cauză s-au efectuat cercetări şi s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă", a precizat insp. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Şoferul Jeep-ului a fost testat cu apartul etilotest, rezultatul fiind zero, şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge. După producerea accidentului, circa o oră, circulaţia în zonă s-a desfăşurat pe o singură bandă.
Preşedintele PNL Brăila, Cătălin Boboc, s-a declarat şocat de vestea morţii colegului său de partid. "Sunt profund şocat de ceea ce s-a întâmplat. Era un om plin de viaţă, deosebit, popular. Chiar acum câteva zile am discutat cu el despre referendum. Adresez şi eu condoleanţe familiei. Chiar dacă ştiu că nimic nu poate suporta pierderea suferită, suntem alături de soţie şi de copii în aceste clipe grele", a declarat preşedintele PNL Brăila, Cătălin Boboc.