Fostul patron al Rapidului, specialist în evaziune | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fostul patron al Rapidului, specialist în evaziune

Fostul patron al Rapidului, George Copos avea o predilecţie pentru faptele de evaziune fiscală - trei reţinute de judecătorul care a dispus sporirea pedepsei sale cu o jumătate de an de închisoare - şi se specializase în comiterea acestei infracţiuni, arată magistratul, în motivarea decizie sale
Magistratul de la Judecătoria Sectorului 5 care a decis sporirea cu şase luni a pedepsei lui Copos de patru ani de închisoare arată că cele trei fapte de evaziune fiscală comise de acesta, pentru care a fost condamnat, "denotă o predilecţie" şi "o specializare" în comiterea acestui tip de faptă.
"Instanţa va examina dacă raportat la toate împrejurările cauzei se impune aplicarea vreunui spor de pedeapsă, iar în caz afirmativ care ar trebui să fie cuantumul acestuia pentru ca pedeapsa pe care o execută petentul să-şi atingă scopul", începe analiza magistratului, în care se notează în continuare că "instanţa constată că petentul a fost condamnat pentru comiterea a trei infracţiuni de evaziune fiscală, ceea ce denotă o predilecţie a sa pentru acest tip de infracţiuni şi totodată o specializare în această direcţie".

„O perseverenţă infracţională ieşită din comun"

"De asemenea, intervalul de timp mare între data comiterii faptelor, 1999, 2003, 2004 relevă o perseverenţă infracţională ieşită din comun. Astfel nu se poate vorbi despre simple acte izolate ale petentului, ci de o strategie foarte bine elaborată a acestuia de a frauda bugetul de stat şi de a-şi însuşi sumele respective de bani", mai arată judecătorul, în motivare.
Instanţa reţine şi că "infracţiunile au fost comise de petent în calităţi diferite, pe de o parte în calitate de patron al clubului de fotbal Rapid Bucureşti, iar pe de altă parte în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Ana Electronic, ceea ce scote în evidenţă intenţia petentului de a eluda normele fiscale şi penale în orice împrejurare".
Magistratul mai notează că "trebuie luată în considerare şi gravitatea concretă a faptelor comise, prin mecanisme financiare complexe, utilizând diferite strategii de ascundere a activităţii infracţionale şi prin falsificarea de documente".
"Gravitatea faptelor este dovedită şi de prejudiciul uriaş: circa 4 milioane de lei în cazul infracţiunii pentru care a fost condamnat la 4 ani de închisoare, 2,2 milioane de lei în cazul infracţiunii pentru care a fost condamnat la 3 ani de închisoare, 63 908 lei în cazul infracţiunii pentru care a fost condamnat la 2 ani de închisoare, precum şi de rezonanţa deosebită a faptelor în societatea românească", se mai arată în motivarea instanţei.

Spor de pedeapsă justificat

Toate aceste aspecte, arată judecătorul, dovedesc necesitatea aplicării unui spor de pedeapsă în urma recontopirii pedepselor. "Neaplicarea vreunui spor ar fi de natură a conduce la nepedepsirea petentului pentru infracţiunile comise în «Dosarul Transferurilor», fapte de o gravitate deosebită şi care au lăsat urme adânci în rândul opiniei publice", conchide magistratul.
El mai arată în documentul citat că "neaplicarea vreunui spor de pedeapsă în acest caz nu ar putea constitui decât o încurajare pentru orice persoană de a comite noi infracţiuni, ştiind că astfel va beneficia de impunitate", iar referior la cuantumul sporului notează că cel de 12 luni cerut de procurororul DNA este unul "excesiv".
Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 5 au decis, în 5 decembrie, să aplice un spor de pedeapsă de şase luni, în urma contopirii pedepselor primite de Gheorghe Copos în dosarele Loteria I şi cel al transferurilor de jucători.
Judecătoria Sectorului 5 a contopit pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care Copos a fost găsit vinovat că a făcut evaziune fiscală de peste un milion de euro, cu ocazia vânzării unor spaţii ale firmei Ana Electronic către Loteria Română, cu cea de trei ani şi opt luni primită în dosarul transferurilor de jucători. Instanţa a decis ca el să execute pedeapsa cea mai grea, de patru ani, la care a adăugat încă şase luni, având în vedere că cele două infracţiuni sunt concurente.
Decizia JS5 nu este definitivă şi poate fi contestată la o instanţă superioară.

Condamnările lui Copos

În 25 august, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe George Copos la patru ani de închisoare cu executare în dosarul cunoscut cu numele de Loteria I.
În momentul în care a primit această pedeapsă, Copos se afla încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde executa pedeapsa de trei ani şi opt luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.
În primul dintre dosare, Copos era acuzat că a făcut afaceri "profitabile" cu Loteria Română, în urma cărora a adus un prejudiciu statului de peste un milion de euro. Mai exact, omul de afaceri nu şi-a plătit obligaţiile fiscale, el ascunzând faptul că deţine 38 de spaţii comerciale, prin aşa-zisa vânzare a acestora către Compania Naţională Loteria Română.
În cel de-al doilea dintre dosarele în care Copos a fost condamnat la închisoare cu executare, în 4 martie, el s-a dovedit a fi vinovat că s-a implicat în efectuarea de tranzacţii ilegale în cazul transferurilor unor fotbalişti către cluburi din străinătate. Alături de ceilalţi oameni de fotbal implicaţi în acest caz - Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu şi Cristian Borcea -, Copos ar fi produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro