Ancheta va viza „acuzaţiile de fraudă în vânzarea de vehicule ale căror teste de emisii poluante au fost manipulate", au precizat procurorii din oraşul Braunschweig într-un comunicat de presă. Pe de altă parte, şefii Departamentelor de cercetare-dezvoltare de la divizia de maşini de pasageri a Volkswagen (VW), precum şi cei de la Audi şi Porsche au fost suspendaţi din funcţii, din cauza scandalului legat de manipularea testelor privind nivelului emisiilor.
Grupul auto german Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare. Scandalul a forţat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Müller, directorul Porsche, una dintre cele 12 mărci care aparţin Volkswagen.