Consilierii independenti judeteni Adrian Ritzinger, Petre Pavel Ganciu si consilierul municipal Peter Mitu au anuntat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca sint dispusi sa revina la partidul care le-a adus functiile pe care le ocupa in prezent, adica PNL, numai in conditiile in care senatorul Dan Sabau nu va mai ocupa nici o functie de conducere in cadrul filialei brailene a acestei organizatii politice. Fostii liberali au tinut astfel sa puncteze motivele pentru care au decis, in urma cu un an si jumatate, sa paraseasca acest partid, mai precis atitudinea dictatoriala a presedintelui Sabau, precum si cele pentru care au decis sa sustina in acest moment aripa Cibu, din cadrul filialei brailene a PNL. "Declaratia noastra politica e ca sintem sustinatorii aripii Cibu fara sa facem parte din ea, si nu dorim sa revenim in filiala pentru a ocupa pozitii in conducerea ei. Consecventi pozitiei pe care am avut-o la demisia din partid, sintem dispusi sa revenim dupa definitivarea organizarii filialei si a structurilor alese, daca nu vom fi conditionati de participarea la lupta politica interpartinica in interiorul autoritatilor in care functionam, in detrimentul cetateanului si numai daca Sabau nu va mai face parte din nici o structura de conducere a partidului. In acest moment, Cibu a ramas unul dintre putinii care mai lupta pentru niste principii si valori liberale si pentru care spiritul liberal mai inseamna ceva", a precizat Adrian Ritzinger. Mai mult, acesta a raspuns acuzatiei facute recent de deputatul Gabriel Sandu, care s-a aratat de parere ca toate problemele cu care se confrunta in acest moment PNL Braila sint din vina acestuia: "Sandu a zis ca sint responsabil. Eu am ajuns la concluzia ca undeva, in subsidiar, are dreptate, cu toate ca acuzatia pare ridicola. Constructia politica la care am participat cu colegii mei, la filiala locala, a stat la baza a ceea ce reprezenta acea forma legala de asociere deliberata a unor cetateni cu drept de vot, care participa la o misiune publica. Recunosc ca din momentul fuziunii PNL cu APR acest mod de constituire a proiectului politic PNL Braila a fost deturnat si partidul a devenit un mod de asociere al unor persoane care isi reprezentau interesele. Iar cind la conducere a venit Sabau, s-a vazut clar grupul de interese care actiona si lucra cu PSD. Noi nu vrem sa ne degrevam de anumite responsabilitati, sintem oarecum responsabili de ce se intimpla in filiala, am construit acest partid, am cistigat Primaria si doi parlamentari. Partidul parlamentar in care s-a instalat Sabau ca presedinte de filiala in anul 2002 a fost construit si de noi. Asta e singura noastra vina". Acesta a mai adaugat ca e multumit ca cel putin exista semne ca actiunile lui Sabau nu mai sint chiar atit de sustinute de centru: "S-a vazut asta atunci cind un oficial central al PNL, in persoana lui Dan Motreanu, afirma ca nu mai exista sustinere neconditionata a senatorului Sabau la conducerea filialei, sustinere de care a beneficiat de la instalarea in functia de presedinte si pina in prezent. Asa ca, banuiesc ca acesta este un semn ca modul prin care Sabau a distrus un partid si a intemeiat o oligarhie a fost la apogeu si acum e pe sfirsite".
"Daca problema eram noi, dupa plecarea noastra lucrurile ar fi trebuit rezolvate, dar se vede treaba ca nu eram noi de vina"
La rindul sau, Peter Mitu a tinut sa atraga atentia ca, de fapt, Sabau a fost numit presedinte tocmai pentru a reorganiza filiala si a pregati alegerile, lucru pe care, in mod evident, nu l-a facut. Ba mai mult, l-a aminat prin toate mijloacele posibile, mergind chiar pina la anuntarea dizolvarii organizatiei municipale a PNL, la sfirsitul anului trecut: "Pe 15 decembrie 2005, Sabau anunta dizolvarea filialei judetene a PNL Braila fara nici o acoperire statutara, legala, oficiala. Am luat-o atunci ca pe o reactie de isterie produsa prin pierderea ultimului bastion din filiala - organizatia municipala - dat fiind precedenta adunare generala la care au participat in jur de 600 de membri cu drept de vot, desfasurata cu respectarea procedurilor de alegere statutara. Faptul ca acum ne acuza pe noi e absurd, deoarece ar fi avut un an si jumatate sa repare orice disfunctionalitati am fi cauzat noi. Remarc faptul ca cei cu adevarat vinovati sint inca membri acolo si sint grupati in jurul lui Sabau. Daca problema eram noi, dupa plecarea noastra lucrurile ar fi trebuit rezolvate, dar se vede treaba ca nu eram noi de vina. Asa ca le propun celor care ne acuza sa plece si ei, sa vedem ce se intimpla".
Totodata, cei trei fosti liberali au analizat si cele doua situatii in care se presupune acum ca ar fi organizatia brailena a PNL, si anume ori dizolvata ori cu conducerea suspendata, calificindu-le pe ambele ca injuste, ilegale si nestatutare. "Desfiintarea unei filiale, conform statului si legii partidelor politice, nr. 14/2003, nu este posibila in cazul de fata pentru ca, in statut, nu se prevede o astfel de masura, iar Curtea de Onoare si Arbitraj nu este abilitata de statut sa faca acest lucru. Iar Legea nr. 14/2003, in art. 25 prevede ca modificarile Statutului nu pot fi facute decit de organismele abilitate de a face modificari, in speta de fata Congresul. De asemenea, este prevazuta si obligatia ca orice modificare a statutului trebuie comunicata Tribunalului Bucuresti si este conditionata de acceptarea acestuia. Suspendarea conducerilor este de asemenea un abuz, deoarece singura conducere invalidata este cea a organizatiei municipale, celelalte fiind alese statutar si validate de catre conducerea judeteana - ce-i drept discutabila din punct de vedere al legalitatii ei - numita in diverse formule pentru intervale de trei luni, pe care le-a depasit fara a fi prorogate perioadele", a explicat Ritzinger.
In incheiere, acesta a tinut sa sublinieze faptul ca, cel putin din punctul sau de vedere, daca exista un grup diversionist in PNL, asa cum in nenumarate rinduri a sustinut Sabau, acesta este format chiar in jurul celui din urma, "mai nou, alaturindu-se si deputatul Gabi Sandu. Grupul a inceput sa devina transparent, putind astfel nominaliza ca membri pe Grigore Potec, Lucian Tilea, Florin Nicolae, restul oligarhiei formate fiind doar executanti obedienti ce sint folositi conjunctural, care vor fi eliminati asa cum au fost si cei care nu au fost dispusi a fi obedienti".