• fostul consilier local municipal din partea PNL Brăila, Eduard Ciocan, a fost trimis în judecată alături de fosta sa soţie, după ce s-ar fi împrumutat de trei ori la BCR, în numele a trei firme al căror reprezentant era în 2011 • procurorii îi acuză pe foştii soţi Ciocan că ar fi falsificat facturi şi că ar fi garantat cu utilaje agricole pe care firmele nu le-au avut în posesie la data contractării celor trei împrumuri financiare • apoi, pentru a şterge urma banilor, ar fi efectuat tranzacţii între două din cele trei firme ale lui Eduard Ciocan • dosarul a ajuns pe masa judecătorilor Tribunalului Brăila • Ciocan nu mai este membru PNL de la finele anului 2017, odată cu actualizarea bazei de date a partidului • în continuare, acesta figurează pe lista consilierilor judeţeni PNL pentru CJ, însă în momentul în care se va elibera vreun fotoliu în Consiliu, inculpatul va fi “sărit”, deoarece nu mai e liberal
Un dosar penal ce a fost înregistrat recent la Tribunalul Brăila zguduie scena politică locală, după ce fostul consilier local municipal şi candidatul PNL la Consiliul Judeţean pentru mandatul actual, Eduard Ciocan, este acuzat de înşelăciune, spălare de bani şi uz de fals. Inculpată este şi fosta soţie a acestuia, Dana Călinescu, acuzată de complicitate la înşelăciune şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Vătămată este Banca Comercială Română, cu peste 5 miliarde de lei vechi, după ce i-a împrumutat pe cei doi soţi, prin societăţi comerciale, bineînţeles, cu peste 6 miliarde lei vechi. Procurorii au stabilit că utilajele agricole trecute ca garanţie fie nu au existat vreodată, fie nu aparţineau firmei în numele căreia a fost contractat împrumutul financiar. Trei împrumuturi bancare în cuantum de 611.000 lei, contractate în perioada august 2011-decembrie 2011 pe numele a două societăţi comerciale al căror reprezentant era Eduard Ilie Ciocan, au intrat în atenţia procurorilor, după ce inculpatul s-ar fi folosit de facturi false şi utilaje agricole fictive pentru a gira creditele bancare. Iar pentru a face banii “pierduţi”, i-a transferat şi retransferat între firme, prin conturi deschise la alte bănci decât BCR. Facturile ar fi fost întocmite de câţiva angajaţi, iar conţinutul acestora ar fi fost dictat de Dana Călinescu - fostă Ciocan -, aşa cum au aflat anchetatorii. Cât despre cariera politică, Eduard Ciocan figurează pe lista consilierilor judeţeni PNL pentru CJ, nu a prins un fotoliu în Consiliu, iar preşedintele Alexandru Dănăilă susţine că nici nu va mai fi cazul pentru că nu mai e membru al PNL Brăila.
În perioada în care au fost făcute împrumuturile bancare (august-septembrie 2011), Eduard Ciocan era reprezentant al SC Olsem SRL, SC Cerolsem SRL şi SC Ronom SRL. SC Olsem SRL a fost înfiinţată pe 31 august 2004, având ca obiect de activitate comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat. Iniţial, societatea a avut ca asociaţi şi administratori pe Cătălin Boboc şi Eduard Ciocan. Doi ani mai târziu, în 2006, Boboc a cedat părţile sociale, ajungând astfel Ciocan unic asociat şi administrator. În 2009, a devenit asociat şi Dana Călinescu, soţia inculpatului la acea dată, asta pentru ca în aprilie 2011 cei doi soţi să o facă asociat unic şi administrator pe Maria C., dar nu pentru mult timp, căci în luna august a aceluiaşi an, Ciocan redevine asociat unic şi administrator. În 2015, printr-o sentinţă a Tribunalului Brăila, SC Olsem SRL a fost închisă şi radiată, iar Ciocan a fost obligat să suporte din averea personală suma de circa 5 milioane lei, reprezentând pasivul SC Olsem SRL.
Cea de-a doua firmă care apare în dosar este SC Cerolsem SRL. Aceasta a fost înfiinţată pe 16 iunie 2009, având acelaşi obiect de activitate ca SC Olsem SRL. Iniţial, societatea a avut ca asociaţi pe inculpaţii Dana Călinescu şi Eduard Ciocan. La fel ca în cazul primei firme, poziţia de administrator şi cea de asociat a fost de mai multe ori “poştită” între cei doi soţi şi o anume Maria C., ca într-un final, în august 2011 mai exact, Maria C. să devină asociat unic şi administrator, dându-i, totuşi, atribuţiile de a contracta de la orice instituţie bancară orice tip de credit şi de a garanta creditele cu orice bun mobil sau imobil al societăţii lui Eduard Ciocan. În prezent, SC Cerolsem SRL este în funcţiune, avându-l ca administrator şi asociat cu cotă de participare de 99,99% pe Ciocan.
SC Ronom SRL este cea de-a treia societate care apare în dosarul care a fost înregistrat recent la Tribunalul Brăila. Firma a fost înfiinţată pe 6 octombrie 2005, având ca obiect de activitate cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe. Iniţial, asociaţii au fost Eduard Ciocan şi Cristian I., iar după alte câteva mişcări, într-un final administrator a devenit Ovidiu M., care i-a dat atribuţii pentru credite bancare lui Ciocan. Societatea este în prezent în proces de lichidare.
Împrumuturi de miliarde de lei vechi
Primul credit bancar. Eduard Ciocan a reuşit să ia 150.000 lei de la BCR, pe 23 august 2011, în numele firmei SC Ronom SRL. Pentru acest împrumut, inculpatul a garantat cu conturile în lei deschise la aceeaşi bancă, plus câteva utilaje agricole, după cum urmează: o maşină de erbicidat, o semănătoare de precizie şi o semănătoare de prăşitoare, plus un bilet de ordin emis de SC Ronom. Pentru acele utilaje, Ciocan a prezentat băncii facturi din noiembrie 2010, conform cărora acestea au fost cumpărate de la o firmă din Galaţi.
Două luni mai târziu, în octombrie 2011, inculpatul s-a împrumutat iar la BCR cu 261.000 lei, în numele SC Ronom SRL, garantând creditul cu conturile în lei şi euro deschise la BCR şi două utilaje agricole - o combină şi o semănătoare -, plus un bilet de ordin al firmei. La fel ca-n cazul primului împrumut, Ciocan a prezentat băncii câteva facturi datate din 2011, conform cărora ar fi cumpărat utilajele agricole de la aceeaşi firmă gălăţeană.
Alte două luni mai târziu, Ciocan s-a prezentat din nou la BCR, unde a contractat un credit de 200.000 lei, de data aceasta în numele firmei SC Cerolsem SRL. A garantat cu conturile în lei şi euro deschise la banca respectivă, dar şi cu un tractor despre care inculpatul a arătat cu ajutorul unei facturi că l-a cumpărat de la societatea din Galaţi, în 2011.
Per total, în doar câteva luni, Eduard Ciocan a luat împrumuturi în valoare totală de 611.000 lei de la BCR, în numele a două societăţi pe care le reprezenta la vremea respectivă. Trebuie precizat că la contractarea celor trei credite, a fost prezentă şi fosta soţie a inculpatului, Dana Călinescu.
Utilajele agricole nu aparţineau societăţilor împrumutate
Anchetatorii au intrat pe fir şi au aflat că, de fapt, vehiculele cu care au fost garantate creditele bancare nu aparţineau în realitate nici SC Ronom SRL, nici SC Cerolsem SRL, ci o parte din ele erau în posesia SC Olsem SRL, iar restul nu au existat vreodată în proprietatea firmelor lui Ciocan, dar nici în proprietatea firmei gălăţene. În afara faptului că SC Olsem SRL era administrată de Eduard Ciocan, societatea nu avea nimic în comun cu împrumuturile de la BCR în cuantum de 611.000 lei.
Una dintre condiţiile pentru acordarea celor trei credite a fost constituirea de garanţii mobiliare, iar inculpatul a adus reprezentanţilor băncii mai multe facturi care arătau că SC Ronom SRL a cumpărat maşina de erbicidat, semănătoarea de precizie, semănătoarea de prăşitoare, combina şi o altă semănătoare de la o societate comercială din Galaţi, dar şi că Cerolsem a cumpărat de la aceeaşi firmă gălăţeană tractorul. În realitate, utilajele agricole cu care s-a garantat restituirea împrumuturilor acordate către Ronom SRL (cel din august 2011) şi către Cerolsem (decembrie 2011) fuseseră vândute, în 2009, de către firma din Galaţi către SC Olsem SRL, iar combina şi semănătoarea cu care a fost garantat împrumutul către Ronom - în octombrie 2011 - nu s-au aflat niciodată în patrimoniul firmei vânzătoare ori al vreunei societăţi administrate de Ciocan, iar toate aceste lucruri erau cunoscute de inculpat, au stabilit procurorii.
Tot anchetatorii au aflat că facturile cu ajutorul cărora fusese garantat împrumutul din octombrie 2011 erau false. Cum a fost posibil acest lucru? Facturierul firmei din Galaţi a rămas în posesia lui Ciocan, aşa cum au declarat mai mulţi martori şi cum chiar el însuşi a recunoscut. Actele au fost completate de câţiva angajaţi, în timp ce inculpata Dana Călinescu le-ar fi dictat conţinutul acestora, femeia fiind director economic al Ronom şi Olsem. Asta înseamnă că fosta soţie i-a asigurat inculpatului mijloacele prin folosirea cărora acesta a indus în eroare reprezentanţii băncii.
A încercat să facă banii «pierduţi»
Ce s-a întâmplat cu banii? Suma de 150.000 lei împrumutată de societatea comercială Ronom a fost trasă integral în favoarea Cerolsem, potrivit unor ordine de plată din 23 august 2011 identificate de procurori. În aceeaşi zi şi în ziua următoare, Cerolsem a plătit integral suma împrumutată înapoi către Ronom, virând banii în două conturi deschise la BRD şi Banca Carpatica. Anchetatorii acuză că în acest mod s-a dorit disimularea originii ilicite a banilor.
Suma de 261.000 lei împrumutată de Ronom a fost trasă integral în favoarea Cerolsem, iar cel de-al treilea credit de 200.000 lei a fost tras integral în favoarea Ronom, totul având la bază ordine de plată.
Din totalul de 611.000 lei bani împrumutaţi de la BCR, Eduard Ciocan a returnat integral băncii doar ultimul credit de 200.000 lei făcut în numele societăţii Cerolsem. Astfel, instituţia bancară s-a constituit parte civilă în dosar pentru recuperarea sumei de 519.242 lei, adică 403.277 lei creditul restant plus accesorii.
În concluzie, Eduard Ciocan a fost pus sub acuzare de către procurori pentru înşelăciune - i-a înşelat pe reprezentanţii băncii că ar deţine utilaje agricole pentru firmele în numele cărora au fost cerute creditele -, uz de fals - a folosit patru facturi false pentru a demonstra că are anumite vehicule - şi pentru spălare a banilor - viramentele făcute între două din cele trei firme pe care le deţinea la momentul respectiv pentru a şterge provenienţa banilor. Iar fosta soţie a lui Ciocan, Dana Călinescu este acuzată de complicitate la înşelăciune - pentru că l-a ajutat pe fostul soţ să obţină împrumuturile bancare furnizându-i facturi cu conţinut nereal, şi pentru instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată - pentru că i-a determinat pe angajaţii Ronom şi Cerolsem să întocmească patru facturi cu conţinut nereal.
În ciuda insistenţelor reporterilor “Obiectiv - Vocea Brăilei” de a-l contacta pentru a-şi spune punctul de vedere cu privire la învinuirile aduse de procurori, Eduard Ciocan nu a putut fi contactat.
Sentinţa în acest dosar va fi dată de judecătorii Tribunalului Brăila.
Ciocan, «out» din PNL
Nici în viaţa politică brăileană Eduard Ciocan nu mai e prezent. Acesta a devenit membru al Partidului Naţional Liberal cu mult timp înainte de anul 2011, când a comis infracţiunile stabilite de anchetatori, dar s-a remarcat în 2012, când a devenit consilier local municipal. A reuşit să-şi ducă mandatul până la capăt, asta deşi chiar la începutul carierei de consilier municipal a izbucnit un scandal de corupţie cu epicentrul la Bucureşti în care au fost implicate 3 personaje politice: el, Eduard Puiu (tot din barca PNL la acea vreme) şi Ionuţ Constantinescu (PRM la vremea respectivă). Pe scurt, în decembrie 2012, la Brăila, au avut loc o serie de percheziţii în cadrul unei acţiuni concertate a poliţiştilor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii. La vremea aceea a fost vorba de descinderi în 22 de locaţii din Bucureşti şi Brăila pentru punerea în executare a 15 mandate de aducere într-un dosar în care mai multe persoane erau suspectate că ar fi făcut achiziţii ilegale, în valoare de peste 1,5 milioane lei, cu sprijinul unor funcţionari publici. În final, Eduard Ciocan a fost încadrat ca martor în acel dosar, şi nu ca inculpat.
Apoi, în toamna anului 2017, Eduard Ciocan a dispărut din PNL, odată cu actualizarea bazelor de date, aşa cum ne-a declarat Alexandru Dănăilă, preşedintele PNL Brăila. Asta înseamnă că nu mai este membru de partid şi, deşi figurează pe lista consilierilor judeţeni din partea PNL pentru actualul mandat, acesta va fi “sărit” în momentul în care se eliberează vreun fotoliu în Consiliu.