Efortul investiţional pentru terenul de fotbal a fost de 1,6 miliarde, iar cel pentru piscină, puţin peste 4 miliarde de lei vechi.
În afară de banii alocaţi de către DSJ, Primăria Ianca a mai plusat cu 2 miliarde de lei vechi, bani care s-au folosit pentru amenajarea vestiarelor, a instalaţiilor electrice şi a altor accesorii necesare unei astfel de baze sportive.
"Cei de la Ianca ne-au acordat în folosinţă gratuită terenul, în baza unei hotărâri a Consiliului Local, iar noi am venit cu implementarea şi diseminarea proiectului acestui obiectiv. Vrem ca toţi copiii din judeţ să nu se mai considere abandonaţi şi să fie invidioşi pe privilegiile de care beneficiază cei din Brăila. Acum şi copiii din Perişoru, Plopu sau Şuţeşti vor putea face iniţiere la înot şi deja începem să ne gândim că avem o nouă sursă de selecţie pentru LPS", a declarat Eduard Puiu, directorul DSJ.