Proprietarul animalului de luptă care a ucis un căţeluş, pe strada Goleşti, a fost identificat de poliţişti. Este vorba despre un tânăr de 26 de ani care nu a mai putut ţine animalul în lesă, iar acesta a sărit la atac.
La data de 25 iunie, în jurul orei 12.30, brăileanul, în calitate de deţinător temporar al unui câine, rasa American Stafforshire (Amstaff), a scos câinele pe stradă, moment în care, la intersecţia străzii Mihai Eminescu cu strada Goleşti, acesta a intrat în altercaţie cu un grup de câini comunitari. Potrivit poliţiştilor, tânărul, A. T., a scăpat câinele din lesă iar acesta a muşcat unul din câinii comunitari, omorându-l. "Câinele este proprietatea unei brăilence, fiind înregistrat la Poliţia Municipiului din anul 2013", a precizat subinspector Laura Dan, purtător de cuvânt al Poliţiei Brăila.
Tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 500 lei, pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin soldat cu uciderea unui animal domestic, în conformitate cu prevederile OUG 55/2002, privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi.
