Fostă glorie a fotbalului brăilean, antrenor la Sportul Chiscani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fostă glorie a fotbalului brăilean, antrenor la Sportul Chiscani

* Daniel Pleșa va pregăti echipa din Liga a III-a * Sportul Chiscani a pierdut cu 1-0 și al doilea amical cu Viitorul Cireșu * golul victoriei a fost înscris din penalty de Mihai Popa

 

Începând de luni, 21 februarie, fosta glorie a fotbalului brăilean, Daniel Pleșa, este noul antrenor al echipei Sportul Chiscani. Acesta a condus luni primul antrenament iar miercuri și-a testat jucătorii într-un amical cu Viitorul Cireșu.

“Vin într-un moment delicat și voi încerca să schimb ceva în privința abordării meciurilor care au mai rămas de disputat din acest sezon competițional. O să încercăm pas cu pas să devenim o echipă competitivă. Însă va fi greu pentru că majoritatea componenților lotului sunt copii și nu prea au jucat în acest eșalon”, ne-a declarat Daniel Pleșa.

Informația a fost confirmată de președintele clubului.

“Din punct de vedere sportiv consider că alegerea lui Daniel Pleșa ca antrenor principal este una bună. Am considerat că schimbarea antrenorului poate genera un declic la nivelul echipei și să încercăm să ne salvăm de la retrogradare”, a spus președintele clubului, Georgel Pascu.

Cu toate că a venit fărățiva titulari, Alexandru Popa, Percă, Văceanu, T. Radu, Viitorul Cireșu, cu o serie de jucători transferați în această iarnă, Mocanu de la CS Făurei, Capbun, Ganea și Gheorghiță de la Dacia Bertești, a câștigat cu 1-0 și cel de-al doilea amical disputat în compania echipei Sportul Chiscani.

Formația din Liga a III-a a avut o posesie a mingei superioară adversarei. Mocanu (min. 20) a șutat razant cu transversala porții apărate de Olaru, apoi au venit ocaziile Sportului, irosite de Ivan (min. 24), singur cu portarul Ghițun, Dănăilă (min. 31), Ivan (min. 40, 45), șuturi din 6 metri peste transversală. În repriza a doua de la Sportul s-a remarcat atacantul de 16 ani, Cozman, dar nesusținut de colegi, acesta nu a avut șansa de a marca. Soarta amicalului s-a decis în minutul 72, când Tarozzi l-a faultat în careu pe Ionașcu iar echipa din Cireșu a primit o lovitură de la 11 metri. Mihai Popa a marcat și Viitorul s-a impus cu 1-0. 

Sportul Chiscani: Olaru – M. Pascu, Sloată, Sima, Dănăilă - Iacob, Potor – Chiriac, Ivan, Tarozzi – Petrescu. În repriza a doua au mai jucat Cucu, Iancu, Scarlat, G. Ioniță, Cozman, Moise, Stroe.

Dobre, izvoranu și Mohorîță au fost menajați iar Bahnașu nu s-a prezentat la antrenamente și riscă să fie suspendat de club până la finalul contractului.

Viitorul Cireșu: Ghițun (transferat de la Sportul Chiscani) – F. Matei,

Țurcan, Gheorghiță, Drăgan – Capbun, Duret, Ionașcu, Mocanu – M. Popa, Ganea. Au mai jucat Gheorghică, Matei, Iconaru, Manea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro