* evenimentul a avut loc săptămâna trecută, la Teatrul “Maria Filotii” * șase liceeni au dovedit că stăpânesc cel mai bine noțiunile de cultură generală, câștigând premiile oferite de organizatori
Forumul Tinerilor Brăila a organizat săptămâna trecută cea de-a patra ediție a Concursului de cultură generală “ConQUIZ Brăila”. Concursul s-a adresat elevilor între 14 și 18 ani din unitățile de învățământ din Brăila și s-a desfășurat la Teatrul “Maria Filotti”. Organizatorii au asigurat toate măsurile pentru a respecta regulile privind prevenirea infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, de la măști și distanțare, la limitarea numărului de participanți la 50 de persoane.
În urma concursului interactiv, pe baza punctajului obținut, șase elevi au fost desemnați câștigători, și anume: Andrei Bolozan, Diana Ciortan, Teodor Gabriel Șcheaua, Alexia Mihăilă, Andreea Neagoe și Rareș Malinchi.
Premii oferite au constat în boxe portabile.
Cum în fiecare an acest eveniment a susținut o cauză umanitară, ediția de anul acesta a coincis cu ziua de naștere a președintelui Forumului Tinerilor Brăila, Gabriel Ion, prilej cu care acesta și-a propus să dăruiască ziua de naștere, iar fondurile strânse vor fi folosite pentru achiziționarea de tablete ce vor ajunge la copii mai puțin norocoși.
Ediția din acest an a Concursului de cultură generală “ConQUIZ Brăila” a fost organizată de Forumul Tinerilor Brăila, prin Centrul de Tineret - Brăila Youth Hub, în parteneritat cu Primăria Municipiului Brăila și Teatrul “Maria Filotti”.
Forumului Tinerilor Brăila pregătește și alte suprize pentru copii și tineri în perioada aceasta, pe 1 Iunie urmând să aibă loc un eveniment special dedicat celor mici.