Forumul Tinerilor Brăila a adus feeria sărbătorilor în casele a sute de copii din județ | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Forumul Tinerilor Brăila a adus feeria sărbătorilor în casele a sute de copii din județ

* în perioada 27 decembrie 2020-5 ianuarie 2021, pentru al treilea an la rând, voluntarii de la Forumul Tinerilor, alături de alți oameni cu suflet mare, au făcut donații pentru ca aproape 300 de copii mai puțin norocoși din județul Brăila să aibă parte de o mică bucurie

 

 

Deși a fost pandemie, Forumul Tinerilor Brăila a organizat, pentru al treilea an la rând, "Festivalul Național de Crăciun", o campania prin care tinerii și-au propus și au reușit să aducă un strop de bucurie în casele copiilor mai puțin norocoși. Astfel, în perioada 27 decembrie 2020 - 5 ianuarie 2021, din donațiile voluntarilor și altor oameni cu suflet mare, cei de la Forumul Tinerilor au ajuns cu daruri în casele a 271 de copii din județ. Și când spunem cadouri nu ne referim doar la jucării sau dulciuri. Acolo unde voluntarii au văzut condițiile în care locuiesc copiii, aceștia au făcut toate demersurile pentru ca în casele respective să existe căldură și le-au donat calorifere. Iar cei de la Forumul Tinerilor i-au determinat și pe oamenii din comunitățile în care au mers să se implice pentru a-și ajuta semenii, cum a fost cazul când cineva s-a oferit să repare o instalație electrică.

”Și în acest an, alături de noi s-au implicat oameni minunați, care au donat bani, materiale, îmbrăcăminte, rechizite, alimente, electrocasnice, electronic, etc copiilor defavorizați din județul Brăila. Am întâlnit copii minunați, care ne-au motivat să continuăm și la anul aceste activități! Pentru mine, ca de fiecare dată, e doar o nouă motivare să continuăm tot ce facem și să ne confirmăm că ceea ce aducem sau construim e spre binele tuturor, mai ales cand vedem situația de la «firul ierbii»”, ne-a declarant Gabriel Ion, președintele Forumului Tinerilor Brăila.

În cadrul campaniei ”Festivalul Național de Crăciun”, la fel ca la celelate două ediții, un grup de patru voluntari de la Forumul Tinerilor au mers la colindat, iar din banii adunați au cumpărat cadouri pentru copii. În total, în urma donațiilor primite de la voluntari și sponsori, plus banii strânși la colindat, s-au adunat peste 10.000 lei, la care se adaugă alte donații (frigider, calorifere, telefoane, haine etc.).

Un moment special în cadrul campaniei a fost cel în care o fetiță de 4 ani a primit un brăduț. Aceasta le-a spus voluntarilor că își dorea să simtă și ea cum e să ai ”pădurea în casă” iar cei la Forumul Tinerilor le-au donat un brad natural, fiind vorba chiar de bradul lor pe care l-ar fi pus la proaspăt înființatul Centru de Tineret. Voluntarii ne-au povestit că atunci când fetița a văzut bradul l-a chemat pe fratele ei și au plans amândoi de bucurie. Însă totul s-a încheiat într-o notă veselă, copiii și tinerii cântând colinde împreună.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro