O parte din vechile fortificaţii ale oraşului Brăila, care se credeau definitiv pierdute, morminte, vase ceramice, un depozit de mei ce mai avea încă 6 tone de cereale, toate au fost descoperite de cercetătorii Muzeului Brăilei anul trecut în urma unei serii de săpături arheologice preventive.
Cercetările arheologice preventive sunt cele care se realizează pe un teren înainte de a se construi ceva, iar munca arheologilor brăileni de anul trecut a scos la lumină vestigii importante pentru istoria acestor locuri. Cele mai întinse asemenea cercetări s-au realizat la Însurăţei şi Gemenele, unde se vor construi parcurile eoliene. La Însurăţei cercetarea a vizat eliberarea de sarcină arheologică a 22 kilometri pătraţi pe care vor fi instalate 97 de eoliene. În urma cercetării s-a reconstituit vechiul relief al luncii Călmăţuiului, descoperinde-se că existau mai multe cursuri ale apei, că între acestea erau grinduri pe care s-au descoperit vechi aşezări dacice. S-a descoperit ceramică din Epoca Bronzului şi două vase getice aproape întregi, în faţa unei stâne. "Probabil că, în acelaşi loc, în urmă cu 5.000 de ani era tot o stână, iar ciobanii daci au avut şi ei asemenea amenajări şi au îngropat acolo vasele", a apreciat dr. Stănică Pandrea, şeful secţiei de arheologie a Muzeului.
La Gemenele, suprafaţa cercetată a fost de aproximativ 20 de kilometri pătraţi. Acolo s-a descoperit un tumul aproape distrus de arături. Oasele umane erau la suprafaţă pentru că fuseseră scoase de plug. Dr. Stănică Pandrea a spus că în jurul Brăilei sunt asemenea morminte funerare, iar cel descoperit la Gemenele este valoros pentru că are aproape 5.000 de ani vechime. "Movilele de pământ se ridică deasupra mormintelor. Am remarcat la acest schelet descoperit că defunctul fusese vopsit cu roşu. În plus, din modul de depunere a corpului ne-am dat seama că ar putea fi datat 3.500 î. H., adică înseamnă o vechime de 5.000 de ani. Acesta este unul dintre cele mai vechi morminte descoperite până acum", a mai explicat dr. Stănică Pandrea.
Săpături s-au făcut anul trecut şi în situl arheologic Brăila veche, unde s-au descoperit vestigii şi din evul mediu. Cea mai valoroasă descoperire a fost fundaţia unei vechi locuinţe şi o parte din fundaţia unei locuinţe. S-au mai descoperit obiecte de ceramică din secolele XVI - XVII, o sticlă de bere de la cea mai veche fabrică de bere, Muller, care a fost construită la Brăila, ceramică turcească, monezi ungureşti, monezi suedeze contrafăcute, dar şi un mormânt creştin.
Din săpăturile realizate la Grădina Mare s-au descoperit o parte din vechile fortifcaţii ale Brăilei, despre care se credea că au fost complet distruse, datate la 1772, şi o groapă de mei în care mai erau depozitate şase tone de cereale, un canal de evacuare din 1850, lung de 20 de metri şi câteva morminte. Săpăturile pe şantierul de la Grădina Mare vor continua în primăvară, pentru că intenţia este de a descoperi vechile hrube turceşti, a precizat directorul Muzeului, prof. univ. dr. Ionel Cândea.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.