• duminică, Formația Penitenciarului Brăila a pregătit și susținut spectacole de muzică ușoară și populară, dedicate zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, la Căminul de persoane Vârstnice Lacu Sărat Brăila și la Complexul Rezidențial ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Brăila
Spectacole susținute de deținuți de la Penitenciarul Brăila la căminele pentru persoane vârstnice, la ceas aniversar. Duminică, 1 octombrie, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, gândurile bune s-au transformat în fapte, fiind organizate evenimente dedicate în mod special persoanelor în vârstă din comunitatea noastră.
Vârstnicii aflați în evidența Direcției de Asistență Socială Brăila – beneficiarii Căminului pentru Persoane Vârstnice “Lacu Sărat” Brăila și ai Complexului Rezidențial “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Brăila au fost sărbătoriți într-un cadru festiv. S-a creat o atmosferă caldă, prietenoasă, veselă și familială, în acest ceas de sărbătoare.
La nivelul Penitenciarului Brăila s-a derulat Proiectul educațional “Împreună pentru un zâmbet”, iar în cadrul acestuia deținuții au pregătit un moment artistic dedicat persoanelor vârstnice. Formația Penitenciarului Brăila - coordonată de comisar șef de poliție Simona Kober, din cadrul Serviciului Educație - Sector Reintegrare Socială - a pregătit și susținut momente artistice (spectacol de muzică ușoară și populară) dedicate zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, la Căminul de persoane Vârstnice Lacu Sărat Brăila și la Complexul Rezidențial ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Brăila. “Semnificația acestei zile pentru deținuți este similară rezonanței acestei zile dincolo de zidurile unei unități de detenție, întrucât persoanele vârstnice sunt prezente în viața tuturor. Impactul pozitiv asupra persoanelor private de libertate, diversitatea și valorificarea abilităților artistice, duc la dezvoltarea comportamentelor prosociale față de semeni. Spectacolul a fost special conceput pentru a ușura povara grea a singurătății din sufletele bătrânilor asistați, aducându-le măcar un zâmbet, o bucurie oricât de mică. Cu toții suntem conștienți de importanța și contribuția pe care persoanele vârstnice o aduc societății noastre. Așadar, am dorit să le arătăm recunoașterea și respectul nostru prin intermediul acestui moment artistic special, susținut de formația Penitenciarului Brăila. Evenimentul a inclus interpretări muzicale, realizate cu pasiune și dedicare de către membrii formației penitenciarului”, a transmis reprezentantul Penitenciarului Brăila.
Reintegrarea socială a persoanelor private de libertate
În comunicatul transmis s-a mai explicat faptul că evenimentul face parte din demersul complex inițiat în vederea sensibilizării opiniei publice privind problematica reintegrării sociale a deținuților, categorie vulnerabilă din punct de vedere social. Reprezentanții unității de detenție au spus că scopul activităților desfășurate este de conștientizare a opiniei publice privind importanța reintegrării sociale a deținuților, prin organizarea și susținerea de activități care implică identificarea și valorificarea talentului, a înclinațiilor artistice ale persoanelor aflate în mediul de detenție, ca premisă esențială în creșterea gradului de siguranță comunitară. “Activitățile susținute au reprezentat o bună oportunitate de cunoaștere și demonstrare a potențialului creativ al deținuților, având în vedere că deținuții aparțin comunității, reinserția socială presupune un efort comun, atât din partea penitenciarului, cât și din partea comunității locale. Astfel, este necesar ca pe lângă demersurile realizate de sistemul penitenciar (prin intervențiile realizate cu persoanele custodiate în perioada executării unei pedepse privative de libertate) să beneficieze de suportul și concursul organizațiilor locale, în dubla lor calitate: de parteneri ai serviciului penitenciar și de beneficiari ai întregului proces de reinserție socială”, a precizat cms. șef Simona Kober, purtător de cuvânt al Penitenciarului Brăila.