Deputatul PDL de Brăila Viorel Balcan spune că, deşi este extrem de bine faptul că s-au alocat fonduri europene pentru realizarea canalizării în zonele din municipiu în care ea nu exista, îi este teamă să nu se întâmple ca în cazul "Athena", iar brăilenii să înoate prin noroaie mult timp de acum înainte. El recomandă municipalităţii şi Companiei de Utilităţi Publice "Dunărea" Brăila să nu cedeze în faţa constructorilor, lăsându-i să îşi facă de cap, pentru că altfel se va întâmpla exact ca în cazul mai sus menţionat.
"Am avut întâlniri în cartiere cu cetăţenii, de asemenea unii dintre cei care au venit în audienţe au ridicat problema canalizării pe străzile din cartierele mărginaşe... Oamenii sunt foarte nemulţumiţi, dar i-am asigurat că, la acest moment, sunt asigurate fonduri europene pentru realizarea canalizării în municipiul Brăila, pe toate străzile. Problema e că lucrările sunt preconizate a se începe, în unele zone, acum în octombrie sau în noiembrie şi că o să stăm cu străzile desfundate, aşa cum s-a stat ani de zile pe vremea «Athenei». Eu am vorbit şi cu cei de la Compania de apă, să forţeze nota dacă e cazul şi să îi pună pe cei care au câştigat lucrările să facă treabă şi să îşi rezolve toate problemele. Să nu ne trezim iar că se întârzie din nu ştiu ce motive...", a punctat deputatul în cadrul unei conferinţe de presă. În altă ordine de idei, Balcan a mai atras atenţia că, tot din discuţiile cu reprezentanţii CUP "Dunărea" Brăila, a aflat că, în urma lucrărilor efecutate pe str. Griviţa, toate canalizările şi gaigherele sunt pline de moloz şi diverse alte substanţe şi resturi, care dau de furcă angajaţilor de la companie. "Au apărut diverse surprize pe str. Griviţa. Constructorul dovedeşte în continuare că lucrează incorect, pentru că, în acest moment, toate canalizările şi gaigherele sunt pline de moloz, pietre, bucăţi de asfalt, noroi, iar cei de la CUP «Dunărea» se chinuie să le cureţe ca ele să funcţioneze la parametri normali. Firma constructoare ar trebui să suporte cheltuieli şi pentru asta, cred eu... În plus, nu se ştie cât vor rezista tuburile de canalizare, în timp, la acţiunea substanţelor corozive care se scurg pe acolo, dar mă rog....ce nu se vede, nu se ştie..", a mai adăugat Balcan.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.