Fonduri pentru reconstrucţia Irakului au ajuns la insurgenţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fonduri pentru reconstrucţia Irakului au ajuns la insurgenţi

Suma a fost livrată prin intermediul CERP, un fond special al Pentagonului aflat la dispoziţia liderilor militari din Irak. Aceştia au putut folosi banii pentru diverse lucrări de reconstrucţie şi pentru a despăgubi familiile ale căror membri au fost ucişi din greşeală de soldaţii americani.
Mai mulţi comandanţi i-au comunicat inspectorului că o parte din sumă a ajuns şi la insurgenţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro