Fonduri insuficiente pentru bolnavii de SIDA | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fonduri insuficiente pentru bolnavii de SIDA

Banii alocaţi în acest an pentru tratamentul pacienţilor seropozitivi din Brăila sunt insuficienţi, a tras un semnal de alarmă medicul coordonator al Programului Naţional de Sănătate HIV-SIDA, dr. Delia Râşnoveanu. Totuşi, spre deosebire de alte judeţe din ţară, unde bolnavii HIV/SIDA au fost nevoiţi să îşi întrerupă terapia din cauza faptului că spitalele nu a mai putut să le asigure tratamentul antiretroviral necesar, Brăila a avut acoperit necesarul de medicamente până la jumătatea lunii februarie. Acum, Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila a făcut comandă pentru asigurarea tratamentului pentru încă o lună. Deşi fondurile pentru programul HIV/SIDA pe trimestrul I au fost deja epuizate, unitatea sanitară a făcut comenzi în contul sumelor alocate pentru trimestrul al II-lea. "Brăila a primit fila de buget pentru acest an, defalcată pe trimestre, însă nu ne încadrăm în sumele respective pe niciun trimestru. Potrivit legii achiziţiilor, se pot lua medicamente care să fie plătite la 60 de zile, cu banii alocaţi pe trimestrul următor. Acum am făcut comandă de medicamente pentru o lună, care pot fi plătite în aprilie, din banii pe trimestrul al II-lea, pentru că pe primul trimestru s-au terminat. Nu vor fi întreruperi de tratament, în cel mai rău caz pot fi întârzieri de 1-2 zile, în funcţie de când soseşte comanda de la depozit. Urmează să vedem care va fi situaţia de acum înainte", ne-a declarat dr. Delia Rîşnoveanu.

Consumul la nivelul judeţului Brăila este de circa 250.000 - 300.000 lei lunar, sumă folosită pentru tratamentul a 81 de bolnavi. Numărul total al bolnavilor HIV/SIDA luaţi în evidenţă activă, respectiv cei care au fost la medic în ultimul an, este de 108, dintre care 81 se tratează în Brăila, 11 la Bucureşti, alţi 12 nu necesită încă medicaţie specifică, doi sunt în evaluare, unul a întrerupt tratamentul şi unul îl refuză categoric.
Potrivit Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), spitalele trebuie să cheltuie tot bugetul alocat pentru 2014 în primele şase luni ale anului, în speranţa că la rectificarea bugetară se va suplimenta bugetul. Organizaţia a cerut date de la toate DSP-urile şi spitalele din ţară care tratează pacienţi seropozitivi, iar răspunsurile arată "o situaţie critică a modului în care se desfăşoară Programul Naţional de Tratament HIV/SIDA". Totuşi, tot din răspunsurile primite de organizaţie, reiese că mai multe judeţe au confirmat că deocamdată nu au probleme, că vor face comenzi şi vor asigura tratamentul continuu până în luna iunie, acesta fiind şi cazul Brăilei.

Ministerul anunţă suplimentări de fonduri

Ministerul Sănătăţii a informat însă că, având în vedere bugetul insuficient pentru programul HIV/SIDA pe trimestrul I, ca urmare a trimestrializării primite de la Ministerul de Finanţe, a alocat suplimentar, la sfârşitul lunii ianuarie, suma de 38.415.000 de lei pentru acest program, din bugetele altor programe. Pe de altă parte, Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) anunţa, duminică, printr-un comunicat de presă, că de peste două luni pacienţii seropozitivi din Suceava, trataţi în cadrul Programului Naţional de Tratament HIV/SIDA au fost nevoiţi să îşi întrerupă terapia, din cauza faptului că spitalul nu a mai putut să le asigure tratamentul antiretroviral necesar. UNOPA mai arăta că judeţele Galaţi, Hunedoara, Vaslui, Cluj, Prahova, Dolj erau în pericol de a nu mai putea asigura tratamentul.
În România, pe 31 decembrie 2013 erau înregistraţi 12.273 de pacienţi infectaţi cu HIV, din care peste 10.000 în evidenţă activă, peste 8.000 din aceştia din urmă fiind în tratament antiretroviral.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro