Fonduri europene pentru angajarea somerilor de la sate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fonduri europene pentru angajarea somerilor de la sate

Sala de conferinte a hotelului "Traian" a gazduit, ieri, lansarea proiectului "ACCES" care consta in livrarea de servicii personalizate de ocupare, solicitantilor de locuri de munca din judetul Braila, in special celor din mediul rural. Proiectul este finantat de Uniunea Europeana.
La actiune au participat specialisti ai Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM), ai Centrului pentru Dezvoltarea Intreprinderilor Mici si Mijlocii, ai Prefecturii si primarii celor 8 comunitati rurale incluse in proiect. Este vorba despre Insuratei, Viziru, Zavoaia, Stancuta, Ciocile, Bertesti, Racovita, Ciresu. "In perioada ianuarie - septembrie 2008, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca deruleaza proiectul “ACCES”, in judetul Braila, finantat de Uniunea Europeana prin Programul Phare/2005/017 553.04.02, Coeziune Economica si Sociala, Dezvoltarea Resurselor Umane - Masuri active de ocupare. Prin livrarea de servicii personalizate de informare, consiliere profesionala si mediere a muncii in mediul rural, proiectul doreste sa contribuie la incurajarea motivatiei pentru ocuparea unui loc de munca si la stimularea atitudinii active fata de cautarea unui loc de munca. Ne-am orientat catre mediul rural deoarece in aceasta zona exista cel mai mare numar de someri. O alta problema este nivelul redus de pregatire al celor apti de munca", a precizat Simona Ely Chioibas, director executiv al AJOFM Braila.

Zavoaia, Racovita si Ciresu - localitati defavorizate pe piata locala a muncii

Grupul tinta este alcatuit din 200 de persoane fara slujbe: someri tineri (persoane care au parasit scoala, fara calificari sau cu calificari ce nu mai sint cerute pe piata fortei de munca), someri de lunga durata, persoane aflate in cautarea unui loc de munca sau persoane ocupate in agricultura dar care au venituri scazute. Proiectul urmareste reducerea dezechilibrului dintre cererea si oferta de forta de munca. In urma analizelor realizate, specialistii AJOFM au stabilit ca localitatile Zavoaia, Racovita si Ciresu sint zone defavorizate pe piata locala a muncii. Primarii comunelor incluse in proiect au recunoscut ca au multi someri dar au precizat ca una dintre cele mai mari probleme pe care le intimpina cei care-si gasesc un loc de munca in municipiu, este legata de costurile aferente navetei. Acestia au mai spus ca sint foarte multi tineri care au terminat 10 clase si nu au un loc de munca. Persoanele adulte care si-au mai gasit cite un job in alte judete, nu au contracte de munca si prin urmare, nu sint asigurati. Subprefectul Dumitru Popa a precizat ca le-a recomandat angajatorilor sa amenajeze locuri de cazare daca vor sa lucreze cu persoane din mediul rural. Pentru persoanele care locuiesc mai aproape de municipiu, naveta nu e o problema dar pentru cele din zonele mai indepartate, aceasta este chiar o problema. Primul angajator care a luat in calcul aceasta posibilitate a fost "Promex" care va reamenaja zone afectate din apropierea uzinei pentru cazarea viitorilor salariati din mediul rural. Partenerul AJOFM in proiect este Centrul pentru Dezvoltarea Intreprinderilor Mici si Mijlocii, organizatie cu experienta in domeniul formarii profesionale. Rezultatele asteptate consta in: 200 de beneficiari informati si consiliati, 60 de beneficiari mediati, dobindirea statutului de persoana ocupata pentru 2% din grupul tinta initial constituit, identificarea deprinderilor profesionale, a aptitudinilor persoanei consiliate, insusirea tehnicilor de cautare a unui loc de munca, etc.
Costurile proiectului se ridica la 57.000 de euro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro