Fonduri de la Primărie, pentru «schimbarea la faţă» a Bisericilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fonduri de la Primărie, pentru «schimbarea la faţă» a Bisericilor

• consilierii municipali au aprobat modelul cadru al contractului de finanţare pentru unităţile de cult din municipiu • în luna martie a fost prinsă în buget suma de 720.000 lei pentru 13 parohii, bani care se vor aloca în funcţie de necesităţi, odată cu semnarea contractelor • potrivit primarului Marian Dragomir finanţările municipalităţii s-au dat în 90% dintre cazuri pentru reabilitarea unitară a faţadelor bisericilor

 

Primăria Brăila are prinse în buget peste 7 miliarde lei vechi pentru 13 dintre parohiile active în municipiul nostru. În cadrul celei mai recente şedinţe ordinare, consilierii municipali au aprobat, în unanimitate, modelul cadru al contractului de finanţare pentru unităţile de cult, astfel că odată cu semnarea acestor contracte sumele vor fi distribuite în măsura în care au fost drămuite pentru fiecare parohie în parte.

Potrivit raportului de specialitate al proiectului, acordarea sprijinului financiar pentru unităţile de cult, aparţinând cultelor religioase recunoscute în România, se face în limita sumelor prevăzute anual în bugetul local cu această destinaţie, prin hotărâre a Consiliului Local, cu încheierea unui contract de finanţare între autoritatea publică locală şi unitatea de cult beneficiară. Astfel contractele pe acest an intră în vigoare la data semnării de ambele părţi şi se încheie pe 31 decembrie.

Precizăm că suma totală de 720.000 lei a fost prinsă în bugetul anual al municipiului Brăila într-o şedinţă de CLM la finele lunii martie şi va merge către 13 parohii. Este vorba despre Parohia “Sf. Ioan Botezătorul” - 100.000 lei, “Înălţarea Domnului” - 100.000 lei, “Sf. Nicolae” - 90.000 lei,  “Sf. Mina” - 10.000 lei, “Adormirea Maicii Domnului” - 25.000 lei, “Sf. Ap. Andrei” - 85.000 lei, “Sf. Cruce” - 60.000 lei, “Sf. Dimitrie cel Nou” - 25.000 lei,  “Sf. Împăraţi” - 75.000 lei, “Sf. Ilie” - 30.000 lei, “Sf. Spiridon Nou” - 75.000 lei,  “Naşterea Domnului” - 35.000 lei şi “Sf. Trei Ierarhi” - 10.000 lei.

 

Banii vor fi folosiţi pentru reabilitarea faţadelor bisericilor

Contactat telefonic de redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei”, primarul Marian Dragomir a precizat că momentan nu s-a alocat niciun leu şi că banii vor ajunge la parohii în măsura semnării contractelor. Chiar şi aşa, edilul-şef a ţinut să puncteze că banii nu s-au dat în niciun caz pentru salarii, excursii sau evenimente culturale, ci strict pentru reabilitarea unitară a faţadelor clădirilor.

“Alocările nu s-au făcut încă. Se vor face acum, după aprobarea modelului cadru. Sunt mai multe parohii, dar au fost alese cele care au lucrări la faţade. Pentru a avea o amenajare unitară a zonei oraşului. Sunt speciale cele care au o vizibilitate crescută şi care fac lucrări la faţada clădirilor. În 90% dintre cazuri. Nu se plătesc angajaţi, nu e vorba de programe culturale, sociale, transport etc. Toţi banii intră în clădiri. Au fost purtate mai multe discuţii cu protoeria din Brăila, cu unele dintre aceste biserici care au solicitat bani şi au explicat ce vor să facă”, a afirmat Dragomir.

Potrivit raportului proiectului de hotărâre, aceste alocări se fac anual, iar municipalitatea are dreptul să solicite rapoarte privind derularea lucrărilor, investiţiilor sau proiectelor ce urmează a fi realizate, stadiul derulării lucrărilor, de asemenea, poate modifica cuantumul sprijinului financiar alocat sau să rezilieze contractul dacă beneficiarul comunică date, informaţii sau înscrisuri false ori eronate, sau dacă nu îşi îndeplineşte obligaţiile sau o face într-un mod necorespunzător.

La rândul lor, printre altele, beneficiarii se obligă prin contract să ofere permanent informaţii cu privire la destinaţia banilor, derularea proiectelor prin intermediul acestei finanţări şi să restituie, în termen de 10 zile de la depunerea raportului final, a tuturor sumelor rămase neutilizate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro