Pe str. Vapoarelor din Centrul Vechi al Brăilei persistă o situaţie urâtă în cel mai propriu sens al cuvântului, în curtea unui imobil părăsit, aflat într-o stare jalnică de degradare. Gardul din cărămidă şi o poartă metalică stau şi ele să se prăvale sub greutatea zecilor de tone de gunoi aruncat în curte de unii riverani. Ba mai mult, vecinii au umplut şi subsolul casei cu tot felul de mizerii, gunoaie, animale moarte etc. Vara mirosul este insuportabil, iar pe timpul iernii zăpada se adună cât gardul. Mai mult, trotuarul acestei străzi, şi aşa foarte înguste, nu mai poate fi folosit din cauza unui ditamai trunchiul de copac.
Rezolvarea situaţiei, chit că vizează un domeniu privat, stă nu numai în sarcina Primăriei, dar şi a Poliţiei, Gărzii de Mediu şi Direcţiei de Sănătate Publică, deoarece este vorba de o puternică sursă de poluare, un focar de infecţie, prin şobolanii şi muştele adunate aici. Deci, un pericol pentru sănătatea tuturor celor din jur!