Zeci de case din Vişani au fost la un pas să ia foc, ieri, după ce un incendiu puternic a cuprins platforma de gunoi aflată la ieşirea din localitate. Era vorba despre multă vegetaţie uscată şi alte deşeuri aruncate la întâmplare, astfel că flăcările, izbucnite din motive încă necunoscute, s-au întins cu repeziciune. Incendiul a fost unul de proporţii şi a izbucnit în jurul orei 13.30, fiind stins abia după cinci - şase ore. Localnicii şi primarul din localitate spun că o ţigară aruncată la întâmplare ar putea fi cauza dezastrului. Reprezentanţii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila însă ne-au comunicat că nu s-a stabilit încă de la ce a pornit vâlvătaia. Totuşi, se ia în calcul tot varianta unui posibil foc deschis, lăsat nesupravegheat.
Pompierii din Făurei au sosit de urgenţă în zona localităţii Vişani, după ce s-a dat alarma, venind de la un alt incendiu, produs tot la vegetaţia uscată de pe câmp, în Făurei. Din păcate, cele trei autospecialele nu mai aveau suficientă apă, iar în Vişani nu se putea face rapid alimentarea, întrucât localitatea nu e racordată la reţea. În final s-a rezolvat cumva problema, fiind făcută alimentarea de la un castelul cu apă. Dar, cum presiunea era foarte scăzută, flăcările au fost cu greu domolite. Localnicii au sărit şi ei în ajutor, mai ales că se gândeau la ce este mai rău, în cazul extinderii incendiului. Abia spre seară, în jurul orei 18.00, s-au stins flăcările, însă zona tot mai fumega, astfel că un echipaj a rămas de pază peste noapte întrucât exista riscul reizbucnirii incendiului.
Oricum, flăcările înalte şi fumul dens a creat panică printre locuitori, având în vedere că primele gospodării se aflau la numai 20 de metri de văpaie. Pompierii de la Garda Făurei, sprijiniţi de pompierii voluntari din Vişani, au luptat cu flăcările şi au reuşit, deşi cu greu, să le învingă.
Focul cuprinde câmpurile
De precizat că ieri, la nivelul judeţului nostru, au fost înregistrate 6 incendii de vegetaţie, după cum ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, lt. col. Ştefan Stoian. La Vişani a fost însă cel mai mare pericol, deoarece în apropiere se află circa 10 - 15 gospodării, care ar fi putut lua foc în orice clipă. Celalalte incendii de vegetaţie s-au produs în localităţile Spiru Haret, Vădeni, Traian sat şi Făurei sat. Focul nu s-a extins asupra locuinţelor şi nu s-au înregistrat victime. Ce s-a întâmplat ieri nu a fost un caz singular, în aceste zile caniculare, după cum ne-au explicat reprezentanţii ISU, s-au înregistret cam 4-5 incendii de vegetaţie uscată pe zi, ce-i drept nu la dimensiunea celui de la Vişani. Cel puţin aceasta a fost media, în ultimele două-trei săptămâni.