Lideri ai unor organizatii profesionale din domeniul agricol au lansat, zilele acestea, un tir dur de acuze la adresa principalilor vinovati de scumpirea exagerata a alimentelor: comerciantii. Dintre acestia, marile lanturi de hiper si supermarket-uri au incasat cele mai multe lovituri. Pentru ca, in opinia liderilor, marile lanturi de retail sint cele care impun politica preturilor. Cine pierde? Noi, cumparatorii, dar in egala masura si producatorii agricoli, cei mai oropsiti din tot acest lant: productie - procesare - comercializare. Printre acuzatori, si Nicolae Stefan, presedintele Federatiei Sindicatelor din Agricultura "Agrostar", poate cel mai vehement in sustinerea teoriei. Ce-i drept, poate nu Nicolae Stefan este cel mai in masura sa lupte pentru drepturile fermierilor, reprezentarea lui oprindu-se la marile societati agricole construite, intr-o forma sau alta, pe scheletele fostelor mari IAS-uri. Dar cind in discutie e un subiect atit de important, argumentele sint cele care primeaza. Mai ales ca Nicolae si-a bazat intreaga pledoarie pe date concrete, culese direct din teritoriu si pe rezultate din "Barometrul rural" pentru 2007, neevidentiate de alti comentatori. Iar printre acestea, cel legat de cistigul mediu al unui agricultor, in 2007, circa 1 leu pe zi. Bineinteles, nu e vorba de marile societati agricole. E vorba despre taranul simplu, care incearca sa supravietuiasca de la un an la altul, fara mari sperante sau ambitii pentru viitor, dar cu multe griji pentru prezent. Si este foarte important lucrul acesta, pentru ca oricit am incerca sa minimalizam contributia taranilor simpli, sa fie clar, multe din produsele sofisticate pe care le achizitionam din supermarketuri, sint obtinute din materie prima colectata - cu picatura ce-i drept - de la ei. Si am sa va si explic.
In judetul nostru, fermele organizate de vaci de lapte le numeri cu usurinta, nu stiu daca sint o suta. Cu toate acestea, tot la nivel de judet avem inregistrati 15.000 de detinatori de cota de lapte, adica proprietari de vaci cu drept de a-si comercializa productia. In total, intr-un an, ei vind pe piata libera sau catre procesare in jur de 82 milioane de litri de lapte. Ei bine, din cei 15.000, foarte putini se pot lauda ca primesc din partea procesatorilor 1- 1,3 lei/litru de lapte. Iar acesti putini sint cei care detin efective mai mari de animale. Micii crescatori, cei care asigura mare parte din materia prima, abia daca spera la 50 - 70 de bani, ca sa nu mai spun ca sint si sate mici, in care abia daca se ofera 20 - 30 bani/litru. Cu toate acestea, pentru multi braileni, laptele e un produs de lux, caci la 3,5 - 4 lei cit e in galantare, nu stiu cine si l-ar mai putea permite zilnic.
Si cam la fel stau lucrurile si cu piinea, carnea, uleiul, zaharul, malaiul, chiar daca la aceste produse contributia taranului simplu nu a atit de coplesitoare.
Aceasta e realitatea si de aceea, oricit de contestat sau populist ar fi, Nicolae Stefan spune niste adevaruri. Cu ce nu sint de acord in toata aceasta poveste? 1. Momentul. De ce ar fi mai greu de suportat, acum, un cost de 4 lei/litrul de lapte fata de 3 sau 3,5 cit era luna trecuta? Deci, zic eu, semnalul de alarma vine prea tirziu.
2. Indirjirea aceasta exagerata impotriva hipermarket-urilor. Cumva, pina la aparitia lor, ne hraneam mai ieftin sau mai bine? Erau preturile asa de mici incit huzuream? Eu zic ca nu. Asa a fost dintotdeauna. Cu sau fara marile magazine, de la revolutie incoace, romanul si-a cheltuit cea mai mare parte din venituri pe mincare. Si nu ca am fi noi un popor de mincai, ci pentru ca intotdeauna alimentele au fost exagerat de scumpe. Vedem acum, chiar mai scumpe decit in multe tari din UE. Si asta, in primul rind, pentru ca pe lantul producere - procesare - comercializare apar prea multi intermediari, fiecare cu dorinta lui de cistig. Apoi, pentru ca nu putem discuta despre o piata reala, stabila a produselor agricole autohtone, iar de aici specula care, inca, se practica in Romania. Si nu in ultimul rind, nerespectarea legislatiei privind concurenta.
In judetul nostru, fermele organizate de vaci de lapte le numeri cu usurinta, nu stiu daca sint o suta. Cu toate acestea, tot la nivel de judet avem inregistrati 15.000 de detinatori de cota de lapte, adica proprietari de vaci cu drept de a-si comercializa productia. In total, intr-un an, ei vind pe piata libera sau catre procesare in jur de 82 milioane de litri de lapte. Ei bine, din cei 15.000, foarte putini se pot lauda ca primesc din partea procesatorilor 1- 1,3 lei/litru de lapte. Iar acesti putini sint cei care detin efective mai mari de animale. Micii crescatori, cei care asigura mare parte din materia prima, abia daca spera la 50 - 70 de bani, ca sa nu mai spun ca sint si sate mici, in care abia daca se ofera 20 - 30 bani/litru. Cu toate acestea, pentru multi braileni, laptele e un produs de lux, caci la 3,5 - 4 lei cit e in galantare, nu stiu cine si l-ar mai putea permite zilnic.
Si cam la fel stau lucrurile si cu piinea, carnea, uleiul, zaharul, malaiul, chiar daca la aceste produse contributia taranului simplu nu a atit de coplesitoare.
Aceasta e realitatea si de aceea, oricit de contestat sau populist ar fi, Nicolae Stefan spune niste adevaruri. Cu ce nu sint de acord in toata aceasta poveste? 1. Momentul. De ce ar fi mai greu de suportat, acum, un cost de 4 lei/litrul de lapte fata de 3 sau 3,5 cit era luna trecuta? Deci, zic eu, semnalul de alarma vine prea tirziu.
2. Indirjirea aceasta exagerata impotriva hipermarket-urilor. Cumva, pina la aparitia lor, ne hraneam mai ieftin sau mai bine? Erau preturile asa de mici incit huzuream? Eu zic ca nu. Asa a fost dintotdeauna. Cu sau fara marile magazine, de la revolutie incoace, romanul si-a cheltuit cea mai mare parte din venituri pe mincare. Si nu ca am fi noi un popor de mincai, ci pentru ca intotdeauna alimentele au fost exagerat de scumpe. Vedem acum, chiar mai scumpe decit in multe tari din UE. Si asta, in primul rind, pentru ca pe lantul producere - procesare - comercializare apar prea multi intermediari, fiecare cu dorinta lui de cistig. Apoi, pentru ca nu putem discuta despre o piata reala, stabila a produselor agricole autohtone, iar de aici specula care, inca, se practica in Romania. Si nu in ultimul rind, nerespectarea legislatiei privind concurenta.
